CFR Cluj şi-a luat astfel revanşa după ce a fost eliminată din Cupa României de Astra şi a făcut un pas mare spre un nou titlu de campioană, având un avans de cinci puncte faţă de FCSB, când au mai rămas două etape de jucat.
Astra a suferit cea mai drastică înfrângere din acest campionat, după 1-4 cu FC Viitorul şi 0-3 cu Universitatea Craiova, ambele acasă. Astra a pierdut ultimele trei partide din campionat.
Cornel Dinu l-a atacat pe Costel Enache, antrenorul Astrei, pentru modul în care acesta a aliniat echipa de start şi a lăsat să se înţeleagă că partida de la Giurgiu a fost una ”ieşită din comun”.
"Costel Enache este la ora actuală un tip comod, plăcut, bun executant al comenzilor care pot veni de deasupra lui, din birouri. Nu m-a convins sub nicio formă, îmi pare rău să constat din nou că avem o simplă marionetă la o echipă de fotbal. Am crezut într-o perioadă că poate să fie altceva cu Enache, dar, din păcate, mai mult întuneric decât lumină în ce a încercat el să vorbească, ca de fiecare dată, într-o logoree fără punct, fără virgulă, care nu convinge pe nimeni. Domnule Enache, caută-ţi alţi proşti, pe mine nu mă găseşti, mă! Acum aţi fost martori pe teren şi nu aveţi nicio scuză, din punctul meu de vedere”, a spus Cornel Dinu, la Telekom Sport.