Jurnaliştii străini au lăudat "prestaţia" suporterilor români din tribune, în ciuda absenţei Simonei Halep de la FedCup.
"Comunitatea românilor din Canada s-a mobilizat şi a creat o atmosferă caldă în tribune. Asta în condiţiile în care cea mai bună jucătoare a României, Simona Halep, numărul trei mondial, nici măcar nu a fost prezentă aici. Românii au fost incredibili, au avut steaguri şi fulare, şi şi-au încurajat favoritele pe toată durata partidei. E incredibil ce au realizat, nu a existat termen de comparaţie între ei şi canadieni. Probabil că suporterii gazdă s-au păstrat pentru Grupa Mondială, care acum nu va mai veni, cel puţin până la anul", notează ca.sports.yahoo.com, potrivit prosport.ro.