''Va trebui să aşteptăm ca să aflăm dacă omologarea contractului este OK, însă este adevărat că ne dorim ca el să înceapă să joace în echipă, între cei 11'', a explicat tehnicianul spaniol într-o conferinţă de presă cu două zile înainte de meciul contând pentru etapa a 2-a a Ligue 1.
''El s-a antrenat bine, şi-a cunoscut mai bine coechipierii, am lucrat tactica, loviturile libere'', a adăugat tehnicianul, conform Agerpres.
''Dacă va veni omologarea, el se poate afla în grup şi va putea juca. Cu toţii ne dorim ca el să fie în cei 11, pentru că este un jucător de care avem nevoie la echipă'', a mai spus antrenorul basc referitor la Neymar.
Între timp, documentul de omologare a fost transmis vineri dimineaţă Federaţiei franceze de către Federaţia spaniolă, ceea ce va permite validarea definitivă a contractului lui Neymar la Paris. ''Contractul lui Neymar va fi omologat în cursul după-amiezii, iar el va putea juca duminică'', a asigurat Liga franceză de fotbal.
Întrebat dacă meciul de la Guingamp este cel mai bun pentru debutul lui Neymar, Emery a răspuns că acesta va fi ''un duel bun, contra unei echipe ce va fi împinsă de suporteri, bine pregătită şi care a început bine campionatul''. Emery se aşteaptă la ''un meci fizic, dar este şi o echipă de calitate. Este un meci bun pentru noi toţi, pentru Neymar, dacă va juca''