Pentru Gergo Iszlay snowboarding-ul nu este doar un hobby, ci este felul în care se desfășoară aproape fiecare zi din viața lui. Vara compensează lipsa zăpezii prin skateboarding, însă, spune el, acesta este doar un mod prin care așteptarea anotimpului rece să pară maidulce.
Practică acest sport de când se știe, iar pârtiile clasice și telescaunul au devenit deja plictisitoare. Iarna, când nu participă la concursuri, îl găsești pe Gergo în cele mai dificile locuri de pe munte, escaladând prin zăpadă ore pentru câteva zeci de secunde.
“Noi practicăm acest sport exact așa cum îl practicau strămoșii noștri, pe vremea când nu existau telescaune. Ne luăm placa în spate și urcăm o oră pentru a aluneca 45 de secunde. Dar merită tot efortul. În cele 45 de secunde ne simțim liberi, iar pentru asta sutem recunoscători. Unii oameni nu au parte de acest sentiment nici măcar pentru o secundă în viața lor”, mărturisește acesta.
Koppany Pap, prieten bun al lui Gergo, nu face rabat de la dragostea pentru sporturile de iarnă. Este unul dintre cei mai cunoscuți practicanți de freestyle skiing din România, renumit pentru, cum ar spune unul dintre apropiații săi, “curajul de care dă dovadă atunci când este pe schiuri”. Pe pârtie îl recunoști foarte ușor după zâmbetul nelipsit și ochelarii de soare pe care îi poartă tot timpul. Îi place să arate cool. Este, practic, o regulă nescrisă pe care trebuie să o respecte orice împătimit al sporturilor de iarnă.
Ei sunt cei doi fantastici ai echipei de iarnă Făgăraș. Ei sunt riderii care fac ca numele României să răsune peste hotare. Ei sunt cei care au făcut din “Încearcă, repetă!”, motto-ul lor, un stil de viață. Le place să fie în centrul atenției și nu ezită să spună asta cu voce tare. Pe rețelele de socializare pot fi găsiți cu ușurință după hashtagul #FăgăRUSH.
Cel mai mult le place la Bâlea Lac. Iarna, când Trasfăgărășanul este închis din cauza zăpezii, singura modalitate de a ajunge în stațiunea turistică din comuna Cârțișoara, județul Sibiu, la 2050m altitudine, este telecabina. O cutie roșie, din tablă, construită în anul 1976, care refuză să pornească fără minimum 10 persoane la bord. Angajații, oameni de-ai locului, tipicari din cale afară. Știu exact unde trebuie să fie așezat fiecare bagaj și unde trebuie să stea fiecare persoană. Scopul final – nimeni să nu rateze peisajul mirific care bucură ochii timp de 15 minute, atât cât durează cursa. Turiști, rideri, fotografi profesioniști și jurnaliști. Se închid ușile. Toată lumea zâmbește, iar telefoanele nu se lasă așteptate. Geamul telecabinei, ușor murdar, este asediat de blițuri. O capră neagră ascunsă printre brazi și surprinsă de un turist face deliciul tuturor.
Trec 15 minute. Ajungem la Bâlea Lac. În mijlocul munților Făgărașului se construiește de zor renumitul hotel de gheață de la Bâlea Lac. Cuburi uriașe de gheață, împrăștiate în toate părțile, așteaptă să fie puse cap la cap, exact ca într-un puzzle complicat.
Odată ajunși acolo, drumurile se despart. Turiștii și jurnaliștii se grăbesc să ajungă la cabană, să-și despacheteze bagajele și să savureze o binemeritată cană de vin fiert, riderii ard de nerăbdare să-și scoată plăcile și schiurile din huse și să lase adrenalina să le curgă prin vene, iar fotografii își pregătesc aparatele și obiectivele pentru rafale de poze din care, cel mai probabil, doar câteva vor fi publicate. Dar, spun ei, “dacă la finalul unei zile în care fotografiezi continuu reușești să alegi o singură fotografie care să-ți placă cu adevărat, atunci acea zi a fost una productivă”.
În cabană, toată lumea scapă de hainele grele de iarnă, iar bagajele sunt puse într-un singur loc. Vila Paltinu, așa cum se numește cabana alpină, este fosta casă de vânătoare a lui Nicolae Ceaușescu. Fostul președinte al României și-a dorit expres să aibă o locație personală pentru vânătoarea de capre negre. Finalizată în 1972, cu doi ani înainte de darea în folosință a drumului național Transfăgărășan, timpul și fenomenele meteorologice extreme, dar și schimbările dictate de Ceaușescu, și-au spus cuvântul. Astfel că, în cei aproape 45 de ani de existență, Vila Paltinu a trecut prin numeroase modificări. Astăzi, anii pe care îi are în spate se simt de la primii pași. Cum intri în cabană, podeaua din lemn masiv îți trădează prezența. Înăuntru, în mijlocul vilei, o sobă din teracotă albă domnește maiestuos. Lemne proaspăt tăiate și aruncate în foc trosnesc simfonic, iar mirosul vinului fiert cu scorțișoară este pe cât de incofundabil, pe atât de irezistibil.
Cabana este împrejmuită de ferstre mari, care dau voie luminii naturale să pătrundă chiar și în cele mai ascunse locuri. Cu cănile de vin fiert în mâini, turiștii și jurnaliștii îi privesc cu admirație pe Gergo Iszlay și Koppany Pap. Fac trick-uri afară. Se dau peste cap. Se învârtesc. Zboară efectiv. Sunt de-a dreptul incredibili.
După două-trei guri de vin fiert, câțiva curajoși își pun hainele de iarnă înapoi pe ei și ies afară să-i poată observa mai de aproape. Sunt urmați de alți câțiva jurnaliști, care-și pregătesc pixurile și carnețelele. Fotografii sunt deja afară și consumă fiecare megabyte de pe cardurile de memorie cu speranța că, la final, vor avea cea mai bună captură.
Toți sunt în delir. Koppany face un Flat spin 360 cu grab. Puțini știu ce înseamnă, însă toți rămân uluiți. “Este imposibil chiar și să privești”, se aude din mulțimea strânsă în jurul lui Koppany Pap. Flat spin 360 cu grab sună complicat, este complicat: Schiorul se îndreaptă cu viteză către trambulina din zăpadă improvizată (care, în limbajul riderilor, se numește kicker), sare și face, în aer, o rotație completă, pe vertical, 360 de grade, după care aterizează în poziția inițială.
În timp ce jurnaliștii notează de zor, de pe munte se aude un “Yo!” cu ecou, iar Koppany face semn tutuor să privească înspre direcția din care a răsunat strigătul. Gergo Iszlay se pregătește să uimească și el mulțimea. Pornește în viteză către kicker-ul improvizat, ocolește în drumul său un brad printr-o manevră aproape riscantă, se desprinde de pământ, face o dublă rotație, în aer, pe orizontal, și aterizează într-o poziție de rock star, savurând ovațiile care nu s-au lăsat așteptate. Backside 540 Indy Grab. Așa se numește minunăția care tocmai s-a întâmplat.
Ziua la Bâlea Lac, neobișnuit de însorită pentru această perioadă, continuă cu alte trucuri uimitoare. La lăsarea serii, toată lumea este invitată în cabană pentru servirea cinei. Lemnul aruncat în foc după-amiază și-a atins scopul. Înăuntru este perfect. Căldura dinăuntru pune un zâmbet pe fețele tuturor, rebegiți după ziua ce tocmai se încheie. Este o atmosferă autentică. Mirosul de lemn ars predomină și ascunde aroma gulașului delicios din farfuriile de lut aranjate atent pe mesele lungi. Ne așezăm fiecare la locul lui și, în timp ce savurăm gustosul preparat ardelenesc, îi lăsăm pe Gergo și pe Koppany să se prezinte și să-și spună poveștile.
“Practic acest sport de la vârsta de cinci ani. Nici nu-mi aduc aminte care a fost motivul pentru care am ales schiurile. Însă pot să vă spun că nu este ceva ce se trage din familie. Tatăl meu a practicat la un moment dat, însă nu de performanță”, începe Koppany Pap.
Este cel mai bun schior din România, la secțiunea freestyle, se poate lăuda cu un palmares de-a dreptul impresionant. Pe lângă medaliile câștigate la campionatele de freestyle skiing, Koppany are 10 titluri de campion național la ski alpin, la juniori, și trei trofee la ski alpin, seniori. Cu toate acestea, pe fața lui se citește dezamăgirea: “Cea mai mare problemă pentru noi, riderii din România, este că la noi nu se investește suficient în acest sport, cu toate că este unul dintre cele mai frumoase și, fără nicio îndoială, oricine privește rămâne cu gura căscată...”.
Gergo Iszlay îl completează: “Așa este. În România este greu să evoluezi pentru că nu ai toate condițiile. Tocmai de aceea, pentru a mă perfecționa, am ales să mă mut în Austria. Vreau să fiu cel mai bun și asta înseamnă că trebuie să îmi depășesc limitele. Pentru asta trebuie să ai parte și de un mediu prielnic, de condiții”. Gergo se mândrește cu cele trei trofee la concursurile de slopestyle, dar și cu numeroasele cupe câștigate la campionatele de freestyle.
Terminăm de mâncat. Afara a început să fulguiască ușor. Este aproape nouă seara. Mai rămânem cam o oră la povești, după care, ușor, ușor, ne spunem “noapte bună”.
