Partida a constituit un veritabil antrenament cu public pentru jucătoarele antrenate de suedezul Tomas Ryde, care au făcut o primă repriză foarte bună, marcând 23 de goluri și primind doar 3. După pauză, tricolorele nu au putut fi oprite în atac, dar în apărare au evoluat mai puțin concentrate, încasând 11 goluri.
Cea mai bună marcatoare a echipei noastre a fost extrema dreapta Laura Chiper, cu 10 goluri. Au mai înscris: Ana-Maria Tănăsie 6 goluri, Crina Pintea 5, Eliza Buceschi 4, Cristina Neagu 4, Gabriella Szucs 4, Gabriela Perianu 3, Patricia Vizitiu 3, Oana Manea 2, Adriana Nechita 2, Aurelia Brădeanu 1, Luciana Marin 1, Melinda Geiger 1, Ionica Munteanu (portar) 1. Au mai jucat portarul Paula Ungureanu (procentaj 81%, 13 șuturi apărate din 16) și Valentina Ardean-Elsei.