Cookson, președintele UCI din anul 2013, s-a exprimat duminică în fața congresului Uniunii Europene de Ciclism (UEC), care a avut loc la Loule, în Portugalia, în prezența a 37 dintre cele 50 de federații membre.
Cu această ocazie, UEC a reacționat la subiectul sensibil privind frauda tehnologică, scoasă la iveală de descoperirea unui motor în bicicleta unei concurente belgiene la recentele Campionatele Mondiale de ciclo-cros.
Forul continental a propus dotarea fiecărei federații naționale cu aparate de detectare identice cu cele utilizate de UCI și asigurarea finanțării acestor echipamente din fondurile de solidaritate ale UEC, potrivit Agerpres.
Președintele Uniunii Europene de Ciclism, care deține și funcția de vicepreședinte al UCI, francezul David Lappartient, a salutat în cadrul congresului "evoluția foarte favorabilă a UEC, prin crearea Campionatelor Europene pe șosea, deschise elitei ciclismului, și încheierea unui acord de difuzare a diferitelor competiții europene cu marile canale de televiziune regrupate în cadrul UER (Uniunea europeană de radio-televiziune)''.
Lappartient a precizat, de asemenea, că va candida pentru un nou mandat la președinția UEC.