Eficient cu forehand-ul (16 lovituri câștigătoare), spaniolul s-a impus pe Rod Laver Arena în 2 ore și 13 minute.
''Am câștigat în trei seturi împotriva unui jucător foarte bun. Este foarte pozitiv. Pot face unele lucruri mai bine, asta e sigur, inclusiv să comit mai puține greșeli'', a comentat Nadal.
''Am fost bun cu forehand-ul. Mi-am creat multe ocazii de break împotriva unui jucător care servește bine'', a spus spaniolul, care a avut nevoie de puțin timp pentru a se adapta la condițiile jocului în nocturnă.
''Este foarte diferit să joci noaptea. Mingea este mult mai mare și mai grea'', a spus el.
Întrebat de reporterul de ocazie Jim Courier despre forma în care se află, el a răspuns: ''Nu am nicio accidentare, este tot ceea ce pot să-mi doresc''.
Deja câștigător în primul meci în trei seturi, spaniolul va avea de trecut un test serios în turul 3 în fața tânărului jucător german Alexander Zverev, nr. 24 mondial.
''Este o mare provocare. El este un viitor potențial câștigător de Mare Șlem și poate fi un viitor nr. 1 mondial. Are mult talent, este tânăr și progresează în permanență'', a declarat Nadal.