"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Asociaţia Fotbal Club ASA 2013 Tg. Mureş. Respinge sesizarea formulată de Administraţia de Monitorizare împotriva pârâtei Asociaţia Fotbal Club ASA 2013 Tg. Mureş", se arată în soluţia Comisiei de Disciplină, pronunţată, miercuri, în cazul gruprăii mureşene.
"Admite excepţia nulităţii cererii ca neîntemeiată, pentru lipsa semnăturii. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Asociaţia Fotbal Club Astra. Respinge sesizarea formulată de Administraţia de Monitorizare împotriva pârâtei Asociaţia Fotbal Club Astra", este decizia în cazul clubului Astra Giurgiu.
În ceea ce priveşte clubul CFR Cluj, Comisia a decis să suspende cauza până la o hotărâre a Tribunalui de Arbitraj Sportiv cu privire la o altă depunctare a clujenilor: "Admite cererea de suspendare, prin acordul ambelor părţi. Suspendă cauza până la data soluţionării de către Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne a dosarului CAS 2015/A/4097".
Grupările Astra Giurgiu, ASA Târgu Mureş şi CFR Cluj au fost investigate de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF, deoarece au încălcat prevederile Regulamentului naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar.
Mai multe pe frf.ro.