"569.500 de romi în România, conform ultimului recensământ. Prima data în ultimii 30 de ani când numărul romilor a scăzut (637.000 în 2011). Chiar consistent.
Scăderea populației nu este generată de vreo realitate demografică (populația de romi este una mult mai mare) ci este efectul încăpățânării unor lideri romi care au crezut că dețin adevărul și au impus un anume fel de recenzare. Am avut "n" discuții pe acest subiect atunci, însă încăpățânarea e încăpățânarea Nu va ieși nimic bun din acest recensământ, cel puțin nu pentru romi. Nu mă aștept ca cineva să iasă în față și să își asume", a scris Duminică.
Deși nu a detaliat, fenomenul la care face trimitere sociologul ar fi cel al ascunderii etniei sau al numărului real de reprezentanți dintr-o comunitate.
Într-un comentariu adăugat chiar la postarea lui Duminică, un alt sociolog, Mircea Kivu, susține că este posibil ca datele să fie corecte, prin corelare cu scăderile procentuale pentru alte etnii. "Cifrele recensământului nu reflectă numărul real al romilor, ci pe cel al celor care îşi asumă această identitate. Pe de altă parte, scăderea numărului romilor înregistrați e, procentual, de același ordin cu al populației totale. Emigrarea a afectat mai ales categoriile sărace ale populației.", a scris Kivu
Alte comentarii indică cel puțin 3 cauze reale ale acestor rezultate: comunitățile rome sărace și izolate n-au fost ajutate suficient să se recenzeze, în comunitățile mai înstărite, cum sunt unele suburbii ale Capitalei, romii nu și-au declarat apartenența la etnia și, în fine, este vorba și de imigrația reală.