Duminica Tomii. Semnificația aparte a acestei sărbători. Credincioșii trebuie neapărat să facă asta Duminica Tomii. Cele trei zile ale Sfintelor Pasti au trecut, insa nu trebuie sa uitam ca, in traditia populara, prima duminica de dupa Sarbatoarea sarbatorilor – Duminica Tomii – poarta numele de Pastile cel Mic si are o semnificatie aparte. Duminica Tomii este închinată sufletelor morților în calendarul popular, iar credincioșii au câteva obiceiuri și tradiții importante.
Video Imposibilul nu există. Un om fără mâini dă o lecție fenomenală de viață. Clipul care a uimit lumea Imaginile cu un atlet cu ambele mâini amputate care face o pană la bicicletă au făcut azi înconjurul lumii pe rețelele de socializare. Clipul este de fapt unul mai vechi și îl surprinde pe Hector Picard, un atlet excepțional, speaker motivațional, care a depășit o traumă uriașă și a dovedit că imposibilul chiar nu există.
Cum arată roşiile pe care sub nicio formă să nu le cumperi Cercetătorii în legumicultură avertizează că folosirea în exces a erbicidelor sau a substanţelor de coacere forţată poate cauza cancer. În aceste condiţii, o roşie, de exemplu, se transformă în otravă. Sfatul specialiştilor este să ne ferim să cumpărăm de pe piaţă tomate cu ţugui, adică acel moţ crescut în capătul opus codiţei.
Avertismentul lui Stephen Hawking. Cât de aproape este sfârșitul civilizației Uitaţi de asteroizi, plăgi sau de alte calamităţi. Fizicianul şi cosmologul britanic Stephen Hawking spune că ne confruntăm cu o ameninţare mult mai apropiată - este vorba despre propriul nostru comportament.
Şaorma tradiţională - Lipia bunicii cu ce ai prin casă Cum sa prepari un mic dejun consistent, cat sa-ti ajunga pana la cina. Varianta traditionala a celebrei saorma.
RATB a făcut staţie de autobuz la DNA Regia Autonomă de Transport Bucureşti pare să se alăture luptei anticorupţie. Şi asta pentru că oficialii RATB au înfiinţat o nouă staţie de autobuz la doi paşi de sediul DNA. Staţia se numeşte “Constantin Cristescu” şi în dreptul ei opresc nouă autobuze care circulă pe diferite rute.
Imagini socante Se întâmpă în România: o tânără, filmată în timp ce e bătută de două prietene Scene şocante, în care protagoniste sunt trei minore, au oripilat mii de persoane pe reţelele de socializare. În imagini se văd două eleve care o agresează pe o altă fată.
Poliția a ajuns sâmbătă acasă la Oana Zăvoranu Momente grele acasă la Oana Zăvoranu! Poliţia a fost chemată în urmă cu câteva minute. Din cauza zarvei create în faţa locuinţei, apropiaţii vedetei au fost nevoiţi să ceară sprijinul forțelor de ordine.
100 de joburi disponibile pentru români, în Marea Britanie. Ce calificare este necesară Aproximativ 100 de posturi de asistenți medicali generaliști sunt disponibile pentru români în unități sanitare din Londra și din apropierea acestui oraș, au anunțat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe, reprezentanții Adept Human Resources, companie care are o divizie specializată în recrutarea de personal medical.
Ce sfânt sărbătoresc azi credincioșii ortodocși Biserica ortodoxă îi sărbătorește sâmbătă, 18 aprilie, pe Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul; Sf. Ier. Cosma, episcopul Calcedonului; Sf. Mc. Ioan din Ianina.
Ultima dorință a Mărioarei Zăvoranu. Ce avere lasă în urmă mama Oanei Zăvoranu Mărioara Zăvoranu a murit vineri, la Institutul Fundeni, unde era internată de trei luni, din cauza unor probleme grave de sănătate. Mama Oanei Zăvoranu era internată la secţia de urologie şi transplant renal. Femeia a intrat în comă joi şi era ţinută în viaţă doar de aparate. Averea ei a fost estimată la 60 de milioane de euro.
Casa rezistentă la un cutremur de 10 grade e gata în 60 de zile. Cum arată și cât costă Teama de cutremur schimbă preferinţele românilor în materie de locuinţe. Sunt tot mai căutate casele pe structură metalică, prevăzute să reziste la seisme de peste 10 pe scara Richter. Iar unii dezvoltatori propun chiar ridicarea unor ansambluri de locuinţe realizate în totalitate din containere.
Video Un român din Bihor, extrem de inventiv. A construit o casă unicat, în jurul magistralei de apă Românul este foarte inventiv atunci când vrea să facă unele economii. Dovada este în Bihor, unde un bărbat şi-a construit casa în jurul magistralei de apă caldă, ca să scape de plata căldurii.
Video Apa sfinţită, vândută creştineşte. În ce oraş din România se întâmplă De Izvorul Tămăduirii, a fost mare înghesuială la Biserica Greacă "Buna Vestire" din Brăila. Aproape opt mii de persoane au mers astăzi să ia apă sfinţită de la Izvorul de sub lăcaşul de cult. Două mii de oameni s-au grăbit să ia agheasmă încă de ieri. Credincioşii, veniţi din toate colţurile ţării, spun că apa de acolo face minuni şi vindecă de diverse boli.
Percheziţii de amploare în Constanța: sute de monede și obiecte religioase depistate Sute de monede și obiecte religioase au fost depistate în urma a șase percheziții domiciliare și la sedii de firme desfășurate, vineri, în județul Constanța, la persoane bănuite de furturi din situri arheologice.
Descoperire macabră într-o casă din Dej Un bărbat din Dej a fost găsit, vineri, fără suflare, în propria sa casă de pe strada Gheorghe Doja.
Satul fantomă din Bihor. Ultimul locuitor al satului a murit în luna martie Satul Padureni din comuna Viisoara a devenit prima localitate-fantoma din Bihor dupa ce Somogyi Iosif, ultimul locuitor, a murit la sfarsitul lunii martie 2015, la varsta de 81 de ani, scrie ebihoreanul.ro, citat de Hot News. Primarul comunei Viisoara, Vasile Beke, spune ca la prima reorganizare administrativa satul va fi sters din acte.
Vremea se răceşte drastic în toată ţara. Prognoza pentru sâmbătă și duminică Sâmbătă, în vestul, nordul şi centrul ţării vremea se răceşte accentuat, astfel că va fi mai rece decât ar fi normal la această dată, în timp ce în sud şi sud-est înca va fi uşor mai cald, chiar dacă maximele scăd şi în aceste zone.
Medicii de la Fundeni au anunţat cauzele morţii Mărioarei Zăvoranu Institutul Clinic Fundeni a anunţat, într-un comunict de presă, decesul pacientei Zăvoranu Mărioara, în vârstă de 67 de ani, vineri, în jurul orei 9:30.
Video Anchetă. Magazinele din închisori încalcă prevederile contractuale cu complicitatea ANP Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a minţit atunci când a spus că preţurile produselor din magazinele aflate în puşcării sunt apropiate de cele din magazinele obişnuite. Bonurile fiscale emise de unităţile comerciale din incinta închisorilor dovedesc abuzul făcut de patroni cu complicitatea şefilor din penitenciare. Realitatea TV a obţinut contractul pe care îl au magazinele închisori. Clauzele sunt încălcate de multe unităţi vomerciale, dar, mai grav, şi de Administraţia Penitenciarelor.
Prima reacţie a lui Pepe după moartea Marioarei Zăvoranu Pepe a avut prima reactie dupa moartea Marioarei Zavoranu . Atitudinea artistului a fost una incredibila.
Oana Zăvoranu, prima declaraţie după moartea mamei ei: Mama nu a murit Vestea ca Marioara, mama ei, a murit, o lasa rece pe Oana Zavoranu. Vedeta se va ocupa de toate formalitatile, ca s-o scoata din spital, dar isi tine promisiunea ca femeia nu va fi inmormantata in cimitirul familiei, sunt se afla si cei doi tati ai sai.
Atenție, șoferi! Începe recensământul traficului rutier pe toate drumurile din România Recensământul traficului rutier. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România informează participanții la trafic că luni, 20 aprilie 2015, ora 8:00, va fi demarat recensământul traficului rutier care circulă pe teritoriul României, indiferent de țara în care sunt înmatriculate.
Adevăratul motiv din cauza căruia a murit Marioara Zăvoranu Știrea decesului Marioarei Zăvoranu a fulgerat, vineri dimineață, întreg showbiz-ul românesc. Mama Queridei a decedat după o îndelungată luptă cu o serie de boli, care mai de care mai grave, motiv pentru care era internată, de trei luni deja, la Spitalul Fundeni din Capitală.
Care sunt cele 7 consecinţe ale muncii peste program Vorbeşti despre muncă acasă, la birou şi când ieşi cu prietenii. Nu ţi se pare că munca îţi mănâncă mare parte din viaţă?
Cum să faci cea mai bună omletă. 5 paşi simpli pentru un rezultat garantat Este vedeta micului dejun, dar asta nu înseamnă că este şi uşor de făcut… Ce trebuie să fie o omletă delicată, cremoasă, cu o textură aerată, ajunge să fie, de cele mai multe ori, o turtă arsă şi uscată.
Izvorul Tămăduirii: Ce să nu facă femeile în această zi Vineri, în Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un mare praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin, scrie presa de specialitate.
Marioara Zăvoranu a murit. Declaraţia incredibilă a Oanei făcută înainte ca mama ei să moară Marioara Zăvoranu a murit. Oana Zăvoranu a reacţionat într-un mod surprinzător după ce spynews.ro a anunţat-o, aseară, că Marioara, mama ei, a intrat în comă.
Marioara Zăvoranu a murit Marioara Zăvoranu. După trei luni de agonie, Marioara Zăvoranu, mama Oanei, a încetat din viaţă, vineri dimineaţă, potrivit spynews.ro. Mama Oanei Zăvoranu se afla pe patul de suferinţă de la începutul anului, din cauza unei suferinţe renale, timp în care a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de extirpare a unui rinichi.
Tatăl Mădălinei Manole face dezvăluiri şocante despre fiica sa Tatăl Mădălinei Manole se roagă în fiecare zi ca vinovaţii pentru moartea fiicei sale şi pentru tăinuirea adevărului să fie pedepsiţi de justiţia divină. Ion Manole a mărturisit, pentru "ring", că arestarea vânzătorului de otravă Sorin Urziceanu, încheierea colaborării dintre firma lui Petru Mircea şi ProTV şi problemele avocatei care l-a apărat pe Puiu sunt semne care îi dau speranţă că se va face dreptate.