Articolele din categoria SOCIAL:

Alocaţia pentru copii creşte la 84 de lei. Iniţial, PSD a respins proiectul de majorare
Alocaţia pentru copii a fost majorată la 84 de lei
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2014 cu un amendament al PNL care prevede ca alocația de stat pentru copii să crească de la 42 la 84 de lei. Decizia a fost luată cu 332 de voturi "pentru". Au fost, totuşi, şi două abţineri. Surpriza din plen a constat în faptul că niciun deputat nu a votat împotriva măsurii, deşi premierul Victor Ponta a sugerat că se opune amendamentului PNL. Anterior, deputaţii PSD din Comisia de Muncă au dat aviz negativ proiectului liberalilor, susţinând că nu sunt fonduri suficiente pentru majorare. Proiectul fusese respins, luni, şi de plenul Senatului.
Lavinia Șandru le mulţumeşte tuturor celor care au participat la "Săptămâna Pământului"
Lavinia Șandru le mulţumeşte tuturor celor care au participat la "Săptămâna Pământului"
Când suntem fericiți, cântăm, dansăm, spunem poezii sau desenăm, arătăm că știm să fim buni. ”A fi ecologist înseamnă să faci tot posibilul să fii mai întâi tu curat la minte și în suflet, să găsești curajul să spui adevărul și să nu faci rău, nici naturii, nici animalelor, nici semenilor tăi”, consideră Lavinia Șandru, inițiatoarea și susținătoarea multor acțiuni ecologiste precum programul ”Săptămâna Pământului”.