Tragedia s-a întâmplat în Nistorești, județul Vrancea. Copilul de un an a murit după ce s-a jucat cu cablul unui încărcător de telefon mobil.
Acesta a fost adus fără viață în seara de luni de părinți, cu autoturismul propriu, echipajului SAJ Năruja, potrivit ziaruldevrancea.ro.
Primarul din Nistorești a declarat că părinții „au solicitat medicul de familie iar acesta după ce ar fi văzut copilul i-a îndrumat pe părinți să apeleze urgent un echipaj SAJ”, potrivit aceleiași publicații.
Cea care a sunat la 112 a fost chiar mama copilului. Echipajul de la SAJ Năruja a început imediat manevre de resuscitare și a solicitat în ajutor prezența de la Focșani a unui echipaj de terapie intensivă cu medic. Ajuns la Podul Nărujei, echipajul de terapie intensivă cu medic al SAJ a resuscitat timp de aproximativ o oră și jumătate copilul.
Acesta prezintă o traumă la nivelul gâtului şi o echimoză frontală, potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Vrancea.
”Este vorba de un copil de un an, adus de părinţi la medicul de familie din localitate şi împreună s-au deplasat către staţia de ambulanţă de la Năruja. Copilul, aflat în stop cardiac respirator, a fost preluat pe traseu de o ambulanţă cu asistent medical, care a început manevrele de resuscitare. Între timp, la faţa locului a sosit şi un echipaj de ambulanţă cu medic.
Manevrele de resuscitare au fost continuate timp de o oră şi 30 de minute, dar, din păcate, fără răspuns”, a declarat Gabriela Moroș, purtător de cuvânt SAJ Vreancea.
În cauză a fost întocmit un dosar penal de ucidere din culpă, urmând să fie stabilită cauza decesului după efectuarea necropsiei.