Avertisment sumbru: Dozele de suc și bere pot produce boli grave Dozele de bere sau de suc care nu sunt depozitate corespunzător pot produce boli grave. Este ultimul avertisment lansat de specialiști.
Câtă pâine trebuie să mâncăm zilnic, astfel încat să nu ne îngrășăm Câtă pâine trebuie să mâncăm zilnic, astfel încat să nu ne îngrășăm. Ce spun specialiștii despre asta.
ALERTĂ în țară! Apă plată și minerală cu probleme la vânzare. Peste 700 de producători, distribuitori sau comercianți, controlați de ANPC: amenzi uriașe Alertă de proporții în țară după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat sute de magazine în care s-au descoperit cantități mari de apă minerală și plata depozitate necorespunzător, date spre vânzare în magazine. Aproximativ 200.000 litri din cantitatea controlată, nu respectau prevederile legale în vigoare.
De ce apare la femei păr pe față? Ce boli ascunde acest simptom și cum poți trata și scăpa de această neplăcere De ce apare la femei păr pe față ? Ce boli ascunde acest simptom și cum poți trata și scăpa de această neplăcere a părului nedorit de pe față.
Floarea al cărei miros calmează nervii. Are efect destresant și induce o stare de calm. O vezi în multe grădini, dar poate fi crescută și în ghiveci Floarea al cărei miros calmează stările de nervozitate. Are efect calmant și induce o stare de relaxare și te poate scoate din starea de anxietate și scapa de stres.
Primele simptome ala atacului vascular cerebral. Ce trebuie să faci pentru a salva o viață Primele simptome ala atacului vascular cerebral. La ce trebuie să fii atent pentru a salva o viață în caz de AVC.
Alimente recomandate pentru sănătatea pielii, a unghiilor și a părului Alimente recomandate pentru sănătatea pielii a părului și a unghiilor. Sunt bogate în nutrienți esentiali de care pielea are nevoie pentru a fi sănătoasă și radiantă.
Adevărul despre sushi: Cât de sănătos este să mâncăm acest fel de preparat Într-o recentă postare în mediul online, medicul nutriționist Mihaela Bilic a abordat subiectul popularității sushi-ului și a analizat dacă acesta este într-adevăr o alegere sănătoasă. Deși sushi-ul este adesea asociat cu un stil de viață sănătos, Bilic oferă o evaluare detaliată a beneficiilor și limitărilor acestui preparat japonez.
Colagenul natural care te scapa de riduri. Se prepară simplu și te scapa de durerile de articulații Colagenul natural, care te scapă de riduri și de durerile de articulații. Este un remediu recomandat de fitoterapeuți. Iată ce conține.
Pericolul dintr-un banal plic de supă instant. Normele de ALIMENTAȚIE sănătoasă sunt sfidate Ne aflăm în perioada de post a Adormirii Maicii Domnului și mulți dintre noi sunt tentați să consume cât mai multe produse de post. Dacă printre produse alese se numără și supele la plic, este bine să vă gândiți de două ori și să citiți cu atenție eticheta. Un studiu realizat de InfoCons Protecția Consumatorilor arată că multe dintre aceste produse sfidează recomandările de alimentație sănătoasă ale Organizația Mondială a Sănătății !
Avertisment dur pentru cei care comandă medicamente online. Mare atenție Avertisment pentru cei care cumpără medicamente de pe internet. Consumatorii care încearcă să facă comenzi online de medicamente populare pentru pierderea în greutate fără rețetă riscă să fie înșelați sau să primească produse incerte care să le pună viața în pericol.
Ce trebuie să bei pe stomacul gol. Te va ajuta să pierzi în greutate într-un timp foarte scurt, pe lângă alte beneficii pe care le are Ce trebuie să bei pe stomacul gol. Te va ajuta să pierzi în greutate într-un timp foarte scurt, pe langa numeroasele beneficii pe care le mai are.
Cum să inlaturi impuritatile din piele. Cele mai eficiente masti faciale naturale, cu efect de scrub Cum să inlaturi impuritatile din piele. Cele mai eficiente masti faciale naturale cu afect de scrub, pe care le poți prepara acasă și nu sunt deloc costisitoare.
Cât de periculos este pateul de post. Ce boli poate să provoace Pericolul din pateul de post. Ce boli poate să provoace aditivii pe care îi conține.
Cum poți să stii ca ai contactat boala Lyme, după ce te-a muscat o capusa. Primele simptome Cum vei sti ca ai contactat boala Lyme, după ce te-a muscat o capusa. Primele simptome la care trebuie să fii atent pentru a te prezenta de urgență la doctor.
De ce ne trezim noaptea între orele 3 și 4? Ce spune această stare despre confortul psihic Dacă ți se întâmplă ca uneori să te trezești la 3 sau 4 dimineața, nu-ți face griji: cam o persoană din trei pățește asta. Sigur, dacă fenomenul se repetă noapte de noapte, atunci este o problemă. Dar de ce ne trezim între aceste ore?
Alimentele care NU trebuie combinate niciodată cu oul. Ce se întâmplă în organism în caz contrar Alimente care nu trebuie combinate niciodată cu oul, deoarece pot provoca balonare și încetinii digestia. Care sunt acestea și din ce alte motive nu trebuie consumate în combinație cu oul.
Pulberea care ajută la inhibarea celulelor canceroase. Cum să prepari laptele auriu, remediul recomandat de fitoterapeuți Condimentul care ajută la inhibarea celulelor canceroase, având numeroase alte beneficii pentru sănătate. De ce îl recomandă fitoterapeuții și ce alte beneficii are.
Planta care stopează căderea părului și stimulează creșterea acestuia. Beneficiile sale nu se opresc aici Planta care stopează căderea părului, totodată stimulează creșterea acestuia, dar are și numeroase alte beneficii.
Sfatul medicului dentist. Cum se întreține dantura copiilor? 9 metode practice Cariile pot apărea chiar și imediat după ce bebelușului îi cresc primii dințișori. Totuși, cu puțină grijă, îi poți păstra dantură micuțului in stare perfectă.
Creșterea riscului de cancer pentru cei născuți după 1980: Factorul care declanșează boala Experții trag un semnal de alarmă după ce un studiu recent a dezvăluit că persoanele născute după 1980 au un risc semnificativ mai mare de cancer comparativ cu generațiile anterioare. Conform cercetărilor publicate în revista Lancet Public Health, ratele de incidență pentru 17 tipuri de cancer au crescut alarmant în rândul milenialilor și tinerilor din generația X. În cazul anumitor tipuri de cancer, riscul pentru cei născuți după 1990 este de două sau chiar trei ori mai mare decât pentru cei născuți în 1955.
Avertisment de urgență internațională: Tulpina letală care se răspândește rapid la nivel mondial Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a emis un avertisment crucial privind o tulpină letală a virusului mpox, cunoscut și sub numele de „variola maimuței”, care se răspândește rapid la nivel mondial.
Alimente care cresc riscul apariției de demență. Toată lumea le consumă în mod frecvent, deși sunt cele mai periculoase Cele mai consumate alimenet, deși se numără printre cele mai periculoase, deoarece cresc apariția riscului de demență. Iată despre ce este vorba.
Cum să-ți subțiezi sângele în mod natural. Ce trebuie să consumi pentru a nu face cheaguri Cum să-ți subțiezi sângele în mod natural. Ce trebuie să consumi pentru a nu face cheaguri de sânge care ar putea devenii fatale. Iată câteva remedii naturale.
Cât de periculoasă este ciocolata neagră? Experții anunță că este contaminată cu mai multe metale toxice și provoacă cancer și multe alte boli Ciocolata neagră, apreciată pentru conținutul său de flavonoide și antioxidanți, ar putea avea un aspect mai puțin sănătos decât se credea anterior. Un nou studiu avertizează asupra prezenței metalelor toxice în ciocolata neagră și produsele din cacao, cu implicații potențiale grave pentru sănătate. Studiul a dezvăluit că plumbul și cadmiul, metale cunoscute pentru efectele lor nocive asupra sănătății, sunt prezente în cantități semnificative în unele produse de cacao.
Piața neagră a medicamentelor. Isteria pastilelor de slăbit Tot mai mulți români apelează la piața neagră a medicamentelor pentru a cumpăra pastile de slăbit. Un studiu arată că peste 40% dintre farmaciile online care vând tratamentele pentru diabetici funcționează ilegal, pentru că se comercializează fără prescripție medicală.
Banala legumă care ajută la creșterea fertilității și luptă împotriva cancerului. Sigur nu știai câte beneficii are pentru sănătate Leguma care ajută la creșeterea fertilității. Este bogată în vitamine și minerale, iar beneficiile sale sunt nenumărate. Este vorba despre banala ceapă. Iată de ce trebuie să o consumi cât mai des.
Cum miroase CANCERUL? Oamenii de știință au demonstrat legătura între unele afecțiuni și emanațiilor corporale Unele boli pot fi identificate prin mirosul specific. De exemplu, în bolile renale și hepatice, există un miros de amoniac, în diabet, un miros dulce și acru, iar în cazul bolilor oncologiei apare adesea și un miros specific.
Cifrele realității crunte: 55 de copii au fost părăsiţi în maternităţi, în primele 6 luni ale acestui an Copilul este un dar de la Dumnezeu, spun învățăturile creștine, însă mulți români nu iau în serios aceste povețe. Mai mult, fac copii pe care îi abandonează în maternități.
Apa infuzată, perfectă pentru verile toride. 5 REȚETE delicioase care te scapă de căldura toridă Apa este o opțiune excelentă pentru cei care doresc să-și îmbunătățească sănătatea prin hidratare corectă și consum de nutrienți esențiali. Fie că alegi o combinație clasică de lămâie și mentă sau experimentezi cu ingrediente exotice, posibilitățile sunt infinite.