Articolele din categoria SĂNĂTATE:

Mulaje anatomice - Profimedia
Ce se întâmplă în creier când murim. Chiar ne revedem viața pe repede înainte?
Unul dintre subiectele care-i fascinează atât pe savanți, cât și pe artiști sau oameni simpli, este ce se întâmplă în creierul uman în clipele în care părăsim această lume. Credința populară spune că evenimentele importante ni se derulează cu viteză în minte, ca un soi de ultimă trecere în revistă. Tehnic vorbind, potrivit mai multor studii, procesul seamănă cu închidea unui calculator sau a unui telefon, oprind mai întâi aplicațiile pornite. Dar chiar și specialiștii recunosc că ceva straniu se petrece în mintea noastră în ultimele clipe, iar ipoteza "filmului vieții" poate fi luată în calcul.
Sursa foto: Pixabay
Legume și fructe care trebuie consumate cu tot cu coajă. Ce spun specialiștii
Cei mai multi dintre noi decojim fructele si legumele care se pot consuma intregi, doar pentru ca asa ne-am obisnuit. Insa in felul acesta ne lipsim cu buna stiinta de multe vitamine si nutrienti importanti, unii chiar anticancerigeni, care nu se gasesc si in miezul sau pulpa vegetalelor. Si nu e vorba numai de coaja, ci chiar de codita sau semintele unora dintre fructe si legume, dupa cum explica un specialist citat de Daily Mail, dr. Marilyn Glenville, din cadrul Royal Society of Medicine.