Dieta simplă pentru a scăpa de grăsimea de pe burtă Ca să scapi de grăsimea dintr-o anumită zonă este foarte dificil, însă nu imposibil.
Când trebuie să vă duceţi copilul la cardiolog. Primele semne ale unei boli de inimă Cel puțin 1.200 de copii se nasc anual cu malformații congenitale de cord. Unele sunt mortale, dacă nu se intervine în primele 24 de ore de la naștere. Nu toate maternitățile își permit, însă, să aibă un cardiolog pediatru, astfel că nu toate malformațiile sunt descoperite în timp util. În București sunt doar șase asemenea specialiști, care deservesc și pacienții din sud-estul țării.
Campanie de donare de sânge într-un mall din Bucureşti Campania "Dăruiește timp, donează sânge!" se va desfășura între 27 și 29 iunie, într-un mall bucureștean, ocazie cu care locuitorii Capitalei pot dona sânge la unitățile mobile special amplasate la intrarea principală a centrului comercial.
Secrete știute de puțini oameni că să ai o siluetă de invidiat toată viață Să slăbești până la greutatea corporală dorită și să-ți menții mai apoi siluetă respectivă toată viață este idealul oricărei femei. Însă nu este un ideal irealizabil, dimpotrivă! Iată ce trebuie să faci că să-ți menții siluetă de invidiat toată viață!
Pacienţii cu afecţiuni reumatice, fără medicamente. De ce nu primesc tratamentul de care au nevoie Bolnavii cu afecţiuni reumatice sunt condamnaţi la suferinţă. Deşi anul trecut un medicament de ultimă generaţie a intrat pe lista de compensate, acesta nu poate fi prescris, deoarece medicii care ar fi trebuit să stabilească protocolul terapeutic şi-au dat demisia din comisia de specialitate. Noii membri nu pot cădea de acord asupra modului în care să fie prescris tratamentul. Printre cei care aşteaptă terapia sunt şi două mii de copii.
5 lucruri pe care ar trebui să le ştii despre scorţişoară Scorţişoara este, fără doar şi poate, unul dintre cele mai des utilizate condimente din bucătărie. O poţi adaugă în prăjituri, în plăcinte, în fursecuri. În bucătăriile asiatice se adaugă şi în felurile principale de mâncare, orez, tocăniţe sau sosuri. Că să nu mai vorbim de scorţişoară adăugată în băuturi. Dincolo de gustul delicios, scorţişoară are şi o mulţime de beneficii pentru sănătate. Iată numai câteva dintre ele.
15 simptome de cancer pe care femeile le ignoră Cu toţii avem nevoie de educaţie pentru sănătate. Indiferent de vârstă pe care o avem, niciodată nu este prea târziu să învăţăm lucruri care ne pot salva viaţă. Iar unul dintre elementele educaţiei pentru sănătate este interpretarea corectă a semnalelor pe care organismul ni le transmite atunci când este în pericol.
Suferi de dureri de cap? Iată 10 cauze la care nici nu te gândeai În fiecare an milioane de români merg la medicul de familie plângându-se de dureri de cap. Dacă şi tu eşti una dintre persoanele care procedează astfel, iată 10 cauze la care nici nu te gândeai pentru care suferi de dureri de cap.
Invenţia a trei elevi britanici va revoluţiona viaţa sexuală Trei elevi de la Academia preuniversitară Isaac Newton din Marea Britanie au inventat prezervativul care își schimbă culoarea în contact cu anumite bacterii ce provoacă boli cu transmitere sexuală, informează presa britanică.
Copiii bolnavi de cancer, expuşi la infecţii într-un spital din România. Micuţii trebuie izolaţi Secţia de oncologie a Spitalului de Copii din Braşov le pune în pericol sănătatea celor opt sute de pacienţi internaţi aici anual.
Institutul Cantacuzino, salvat de la faliment. Va primi bani din Fondul de rezervă al Guvernului Guvernul a aprobat, printr-o Ordonanță de Urgență, un set de măsuri pentru protecția stării de sănătate a populației, prin care se asigură cadrul legal care să permită alocarea unor finanțări în 2015, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în vederea relansării activității Institutului Cantacuzino.
Beneficiile consumului de piersici. Ce vitamine conţin Piersicile aduc un aport important de vitamine şi minerale pentru organsim. De asemenea, pot înlocui în unele zile băuturile energizante sau cafeaua.
Dieta cu vişine: Arde eficient grăsimea de pe abdomen Vişinele topesc în special grăsimea de pe abdomen şi sunt perfecte pentru diete datorită antioxidanţilor pe care îi conţin, numiţi antociani. De asemenea, vişinele sunt o sursă bogată de fibre, de aceea ajută la o digestie mai uşoară. În plus, acestea au foarte puţin zahăr şi sunt bogate în potasiu, care ajută la arderea caloriilor şi oferă energie.
La ce trebuie să te uiţi când citeşti eticheta unui produs alimentar Eticheta nutriţională a produselor alimentare îţi oferă informaţii esenţiale despre calitatea acestora. Dacă urmăreşti să ai o alimentaţie echilibrată, este bine să-ţi creezi un obicei din a citi eticheta nutriţională. Mai mult, trebuie să te asiguri că înţelegi corect informaţiile citite, iar astfel vei face, cu siguranţă, cele mai potrivite alegeri alimentare.
Premieră în medicină: Un stern ceramic, implementat unei femei care suferea de cancer O echipă medicală franceză a implantat cu succes un stern ceramic unei femei care suferea de cancer al acestui os plat situat la mijlocul pieptului, a declarat producătorul protezei, compania I. Ceram, vorbind despre o premieră mondială.
O ciupercă ar putea trata diabetul. Iată cum trebuie consumată Ciuperca Ganoderma lucidum, folosită în medicina tradițională chineză pentru întărirea sănătății și la tratarea diabetului, favorizează și pierderea în greutate, susțin autorii unui studiu, realizat pe șoareci, apărut marți în revista britanică 'Nature', relatează EFE.
Alimentele care pot fi consumate şi după ce expiră Fie că vorbim despre o ciocolată căreia i-a apărut un strat albicios sau despre o pâine cu mucegai, trebuie să ştim care sunt alimentele care ne fac bine şi după ce expiră.
A fost inventat prezervativul care detectează bolile cu transmitere sexuală Doi elevi de 13, respectiv 14 ani, din Marea Britanie au inventat prezervativul care îşi schimbă culoarea atunci când intră în contact cu bacteriile care cauzează boli cu transmitere sexuală, precum chlamydia sau herpes.
Dieta specială pentru ficatul gras Steatoza hepatică, cunoscută mai ales ca ficat gras, este o afecțiune cauzată de depunerile de grăsimi la nivelul acestui organ. Este foarte important ca persoanele cu astfel de problemă să evite alimentele bogate în grăsimi și zahăr.
Viagra creşte riscul de a dezvolta cancer de piele Milioane de bărbaţi care folosesc Viagra sau medicamente similare sunt supuşi la noi riscuri medicale, atrag atenţia oamenii de ştiinţă. Conform unui studiu, în cazul acestor persoane, riscul de face cancer de piele este mai mare decât pentru cei care nu au luat niciodată un supliment pentru disfuncţiile erectile.
Ce să faci când îţi rămâne un os de peşte în gât Dacă mănânci adesea peste, şansele sunt mari să ai neplăcerea de a ţi se înfige un os în gât. Recomandarea, în acest caz, este să mergi la medic, desigur. Cei mai mulţi oameni, însă, nu prea sunt dispuşi să facă o vizită la cabinet pentru ceva ce nu pare a fi o reală ameninţare. În cazul în care intri în această categorie, este bine să ai totuşi la îndemână câteva remedii pentru această problema, pentru că poate fi foarte dureros să aştepţi că osul să iasă singur.
Dieta anticancer: 34 de alimente care te ajută să învingi cumplita maladie Odile Fernandez, un cunoscut medic de familie din Spania, se laudă că a scăpat de cancerul ovarian consumând anumite alimente, pe care le-a făcut publice. În vârstă de 36 de ani şi mama a doi copii, Odile Fernandez a fost diagnosticată în 2010 cu cancer de ovăr stadiul IV. În ciuda diagnosticului necruţător, care nu îi dădea speranţe de viaţă prea mari, medicul a învins boală printr-o schimbare radicală a stilului de viaţă.
Tratamente naturiste pentru acneea juvenilă Acneea juvenilă este o problemă a pielii des întâlnită în rândul adolescenţilor. Acneea poate persista şi după pubertate şi poate înrăutăţi aspectul pieli dacă nu este tratată.
Ce s-a întâmplat după ce și-a spălat părul cu bicarbonat de sodiu. Efectul e spectaculos Simţi că părul tău este îmbâcsit şi nu reuşeşti să îi redai strălucirea şi volumul de odinioară?
De ce să bei zilnic ceai de usturoi. Efectul e incredibil În ciuda faptului că nu este neapărat foarte bun la gust, ceaiul de usturoi este un remediu folosit încă din cele mai vechi timpuri, care ajută la îmbunătăţirea stării de sănătate în mai multe feluri.
Pericolele ascunse în ojă! Uite la ce te expui Potrivit unui studiu realizat la Universitatea Stanford din California, Statele Unite ale Americii, oja are o serie de efecte negative asupra corpului tău. Iată care sunt pericolele ascunse în ojă şi la ce te expui:
Planta care alungă cancerul. Tot ce trebuie să ştii despre alifia de drăgaică Putine sunt plantele tamaduitoare care sa fi adunat in jurul lor atata pulbere de legenda!
Ce să mănânci ca să trăieşti 100 de ani Hrăneşte-ţi corpul, dar nu abuza, spun nutriţionitii. Pe lângă acest sfat, urmează câteva reguli - demonstrate ştiinţific - şi vei avea o sănătate de invidiat care-ţi va asigura, de acum înainte, mulţi ani de viaţă.
10 idei sănătoase pentru gustările de seară, care nu-ţi vor afecta silueta! Te simţi vinovată atunci când mănânci destul de târziu seara? Nu trebuie, pentru că mai toată lumea face acest lucru. Singurul lucru de care trebuie să ai grijă este legat de alimentele pe care le incluzi în gustarea ta, dar şi de cantitatea lor.
Jeanşii "skinny" fac victime! Cum a fost descoperită o tânără într-un parc O femeie din Australia a fost spitalizată după ce blugii ei "skinny" au lăsat-o în imposibilitatea de a merge, conform presei locale citate de agenția DPA.