Testul care îţi spune dacă vei face cancer Multe tipuri de cancer au o componentă ereditară şi se pot transmite şi peste trei generaţii.
Adevărul despre dieta vegetariană. Ce se întâmplă, de fapt, dacă excludem carnea din meniul nostru? Amatorii de fripturi au un risc mai mare de cancer, iar vegetarianii sunt predispuşi la boli de inimă. Meniul ideal e o combinaţie între cele două curente. Suntem “setaţi” să ne hrănim cu ierburi şi legume sau cu fripturi suculente? Aceasta e dilema care a dat naştere disputei fără final între vegetarieni şi carnivori, în care primii par să câştige teren.
Managerul Spitalul Floreasca, demis. Motivul: Secţia de Arşi nu este complet funcţională Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş - Cadariu, a decis să îl demită pe directorul Spitalului Floreasca, Nicuşor Louchi, în condiţiile în care Centrul de Arşi din cadrul Spitalului nu este nici acum funcţională, cu toate că spitalul a organizat ieri un eveniment în care se anunţa că Secţia funcţionează.
Ce să faci ca să scapi de nicotina din tot corpul Daca eşti fumător, probabil eşti sătul de toate filmuleţele şi afişele promoţionale şocante din punct de vedere vizual.Probabil pe unele nici nu le deschizi, iar pe cele pe care le vezi din greşeală, le elimini rapid din memorie.
Cum scapi rapid de durerile de dinţi Când te doare o măsea sau un dinte, ai impresia că nu poate să ţi se întâmple nimic mai rău. Îţi distrage atenţia de la tot ceea ce te înconjoară şi parcă te face să te concentrezi numai pe durere, ceea ce face şi mai rea o durere de dinţi.
Simptomele cancerului apar prima dată pe mână. Cum arată Cercetătorii britanici susțin că primle simptome ale diverselor tipuri de cancer apar prima dată pe mână.
Cea mai bună metodă de detoxifiere, cu doar două ingrediente. Se recomandă înainte de somn Beneficiile sfeclei sunt incontestabile, de aceea ar trebui mai des să o consumi în diferite moduri.
5 moduri eficace ca să tratezi acneea în mod natural Sunt multe metode naturale care te pot ajuta sa diminuezi efectele acneei. Noi va prezentam doar cateva dintre ele.
Ce poți păți dacă nu dormi o noapte O noapte nedormită sau mersul la culcare târziu după miezul nopții nu par neapărat periculoase, însă, din cauza lor, s-ar putea să te confrunți cu probleme serioase de sănătate.
Ce se întâmplă dacă bei cafea amestecată cu alcool Există persoane care obişnuiesc să toarne alcool în cafea, atunci când o consumă. Trebuie ştiut că, după proprietăţile lor, cafeau şi alcoolul sunt două substanţe cu acţiune care afectează sănătatea.
Cum îți dai seama cu o simplă lingură dacă ești sănătos sau nu? Ne-am format obiceiul de a merge la medic doar atunci când ne doare ceva, deși, de regulă, durerea este printre ultimele simptome ale oricărei boli. Ideal ar fi să facem controale regulate, însă lipsa banilor sau, cel mai adesea, a timpului ne împiedică.
Cum să alegi cea mai sănătoasă pâine. Ingredientul-secret de pe etichetă Dacă vrei să cumperi cea mai sănătoasă pâină, citește cu atenție care este primul ingredient scris pe etichetă.
Acesta este cel mai vechi leac de pe planetă. Vindecă mii de boli! Cum acţionează Arborele Ginkgo biloba este cea mai batrana specie de arbore pe care o cunoaste omenirea. A ramas ultimul supravietuitor al familiei din care face parte.
Dieta mâinilor. Palmele tale îți spun ce și cât să mănânci Dimensiunea palmelor tale, a pumnilor și a degetelor arată exact cantitatea de carne, legume, fructe, brânzeturi pe care trebuie să o consumi.
Floarea de liliac are efecte uimitoare asupra organismului. Tratează peste 50 de boli Supranumită „floarea memoriei”, provenind din părțile Europei de Est și Persiei, inrudită cu măslinul și iasomia, floarea de lilac este cunoscută în mod deosebit pentru parfumul său.
Alt tip O mare personalitate din România călătoreşte cu metroul. Ce spune după ce poza cu el e VIRALĂ Neurochirurgul Leon Dănăilă le răspunde internauţilor care au fost miraţi la vederea unei fotografii în care apare mergând cu metroul spre casă.
”Cancerul se vindecă în trei minute”. Remediul uluitor care a șocat lumea Un autor american a făcut furori în ultimii ani pe Internet, după ce a scris despre o metodă atipică de vindecare a cancerului.
Cum deosebești carnea de miel de cea de câine. Toată lumea trebuie să ştie aceste lucruri! Pentru ca mielul de la masa de Paşte să nu fie câine anul acesta, mai jos regăsiţi toate caracteristicile care să ne ajute să facem diferenţa între carnea de oaie şi cea de câţel.
Dieta cu ceai de pătrunjel. Slăbeşti 3 kilograme în doar 3 zile Conferă o savoare aparte mâncărurilor, dar puține dintre noi știu că această plantă aromatică este benefică sănătății. Una dintre cele mai importante virtuți ale pătrunjelului este aceea că poate combate eficient retenția de apă.
Boala fără leac de care suferă 70.000 de români. Ce simptome are? Parkinson, considerată a doua boală neurologică după Alzheimer, afectează, în special persoane cu vârste de peste 65 de ani. În ultimii ani, însă, vârsta la care este depistată maladia a scăzut la 40-50 de ani, uneori chiar și la 30 de ani, atenționează specialiștii. Și în România, numărul bolnavilor de Parkinson este în continuă creștere.
BUCUREȘTI: Trei medici renumiți oferă evaluări gratuite pacienților cu afecțiuni uro-oncologice (P) Trei medici renumiți se află la București pe 26 aprilie pentru a oferi evaluări medicale gratuite pacienților cu afecțiuni uro-oncologice.
Ţii dietă şi faci şi sport si tot nu slăbeşti? Leptina este de vină! Iată ce trebuie să faci Dacă pierderea în greutate a devenit un fel de luptă şi se pare că dieta dumneavoastră sau exerciţiile fizice nudau încă rezultatele mult aşteptate, atunci leptina poate fi cauza de care trebuie să va ocupaţi rapid. Leptina este un hormon secretat de celulele grase şi principala sa sarcină este de a echilibra greutatea corpului şinivelurile de energie.
Trucul femeilor din Rusia. Cum poţi scăpa de părul de la subraţ, definitiv Părul de la subraţ este o problemă mare pentru femei, atunci când vine vorba de aspectul lor. Ei bine, acum poţi scăpa definitiv de această neplăcere.
A amestecat suc de ceapă roşie cu miere, apoi a băut. Efectul e miraculos! Ceapa conține potasiu, magneziu, seleniu, vitamina C, vitamina B, acid folic și fibre, elemente extrem de importante pentru sistemul imunitar. De asemenea, specialiştii au descoperit că ceapa este un diuretic excelent, care favorizează eliminarea unei cantităţi importante de sodiu din organism.
Tipuri de dureri pe care să nu le ignori niciodată Durerile sunt modalitatea prin care corpul ne atrage atenţia că ceva nu funcţionează cum trebuie. Dacă pe unele dintre ele le poţi neglija, nu înseamnă că ar trebui să le ignori pe toate. Poate că pastilele par cele mai bune prietene ale tale, dar nu ar trebui să le administrezi fără să fii sigură de ceea ce suferi.
Ce se întâmplă dacă apeși acest punct de deasupra gleznei. Efectele sunt de neimaginat O lume care evoluează cu viteza luminii, cu care noi trebuie să ținem pasul, a adus cu sine și o problemă pe care mulți medici o denumesc ”boala secolului”. Este vorba despre stresul în care trăim și de care am face orice să scăpăm. Mulți dintre noi recurgem la suplimente alimentare, activități de recreere sau la medicație care să ne ajute să dormim sau să ne destindem. Însă se pierde din vedere faptul că organismul nostru are nevoie să fie solicitat și din punct de vedere fizic, nu doar mental. Pe lângă exercițiile fizice, despre care se știe că alungă stresul datorită hormonilor pe care îi eliberăm atunci când ne antrenăm, masajul este o soluție deloc de ignorat.
O legumă înrudită cu varza previne cancerul, bolile de inimă și artrita Nu e de mirare faptul că părinții ne obligau să-l mâncăm în copilărie. Grație conținutului bogat de vitamine, săruri minerale și glucide, broccoli este considerată una dintre cele mai sănătoase legume.
Ce păţeşti dacă îţi strângi prea tare cureaua! Efectele sunt crunte Dacă îţi strângi prea tare cureaua la pantaloni, efectele care apar pe timp lung în interiorul corpului tău sunt crunte!Cel puţin această este concluzia ăla care a ajuns o echipa de cercetători scoţieni după ce a realizat un experiment pe un grup de 30 de voluntari.
Dureri în partea stângă? Ai putea suferi de această boală cruntă Zona abdominală este predispusă la multe tipuri de durere din cauza sistemului digestiv şi a organelor vitale din această regiune a corpului. Disconfortul poate să fie unul general sau unul focalizat pe anumite porţiuni. În funcţie de intensitatea duerii, mai jos veţi găsi afecţiunile de care poţi suferi.
I-a speriat pe nutriţionişti. Cum a reuşit o femeie să scape de burtă în doar două săptămâni Dacă ţi se pare că slăbirea rapidă este imposibilă fără înfometare, află că soluţia este mult mai simplă şi mai sănătoasă de atât.