Căminul groazei din Vâlcea. Instituțiile statului încă nu au reușit să intre în azilul unde patronul nu vrea să deschidă ușa autorităților Nici azi, instituțiile statului român nu au reușit să-i scoată pe cei 39 de bătrâni din azilul unde patronul refuză constant să deschisă ușa autorităților.
Azilele groazei, controlate în urmă cu un an - Dovezi că oficialii știau / Reacția Spitalului de la Bălăceanca Azilele groazei, controlate în urmă cu un an - Dovezi că oficialii știau / Reacția Spitalului de la Bălăceanca. Apar tot mai multe dovezi că oficialii știau ce se petrece în azilele groazei. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a fost în control la unul dintre centre, după ce vecinii și-au dat seama că ceva este în neregulă și au sesizat autoritățile. Și asta cu aproape un an înainte ca ororile să fie scoase la iveală de procurorii DIICOT.
Video Alexandru Rafila, după protestul din Sănătate: S-a ajuns la o înțelegere pe salarii - OUG publicată pe 30 iunie se modifică din nou Nou acord între sindicaliștii din Sănătate și ministrul Alexandru Rafila după protestul uriaș de miercuri din fața Guvernului. Ministrul Sănătății a anunțat că va modifica ordonanța de urgență adoptată acum două săptămâni pentru acordarea sporurilor salariale în sistemul sanitar.
4 lucruri pe care nu ar trebui să le depozitezi niciodată în baie Desi majoritatea sunt facute pentru a fi folosite inainte sau dupa dus, anumite produse nu ar trebui depozitate in baie.
Ce se întâmplă în corpul tău dacă bei apă de stafide în fiecare dimineață Considerate cele mai sănătoase fructe uscate, fiind bogate în cupru şi fier, stafidele fac minuni pentru sistemul imunitar slăbit.
Singurul aliment care te ferește de diabet. Ce să mănânci în fiecare zi Pericolul de a face diabet scade considerabil dacă mâncăm de trei ori mai mult din acest aliment, potrivit unui studiu efectuat de oameni de știință pe 200.000 de persoane.
Video Intervenție la PROTESTUL masiv la Guvern: O persoană a leșinat - Peste 5.000 de oameni, la mitingul național din Sănătate - Se amenință cu greva generală Angajații din Sănătate au ieșit din nou în stradă, miercuri, într-un miting uriaș și amenință Guvernul cu greva generală. Peste 5.000 de oameni din toate județele vin în Piața Victoriei cer majorările salariale restante în ultimul protest înainte de intrarea în grevă generală la sfârșitul lunii iulie.
Singurul lucru pe care să nu-l faci absolut niciodată atunci când temperatura de afară depășește 30 de grade - Pericolul e imens, puțini oameni realizează Temperaturile urmează să depășească 30 de grade în aceste zile iar sănătatea trebuie pusă pe primul loc. Exista un obicei care trebuie evitat cu orice preț în aceste perioade.
Dosarul azilelor din Ilfov. Bătrânii, mutilați de angajați, au încercat să se sinucidă. Interceptări tulburătoare Dosarul Azile pentru bătrâni din Ilfov. Noi interceptări scot la iveală cruda realitate din azilele morții. Vă avertizez că urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional!
Poluarea din casă este mai mare decât cea din afara locuinței! Dr. Radu Țincu, SEMNAL DE ALARMĂ Poluarea din casă pe care toată lumea o ignoră, dar este mai mare decât cea din afara locuinței, atrage atenția Dr. Radu Țincu. Medicul a atras atenția asupra faptului că poluarea din propriile case poate fi la fel de periculoasă, dacă nu chiar mai periculoasă.
De ce trebuie să stingem absolut TOATE luminile când dormim. „Bezna totală” te ajută mai mult decât crezi În era vitezei și a luminii, tot mai multe dispozitive ne tulbură somnul. De milenii întregi, oamenii au dormit în întuneric total. Chiar și după ce stingem lumina, televizoarele, computerele, telefoanele mobile, dar și alte dispozitive electronice ne afectează odihna prin luminile lor care rămân aprinse.
Dosarul "Azile din Ilfov". Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități Premierul Marcel Ciolacu a dispus, marți, trimiterea Corpului de Control al prim-ministrului pentru a verifica activitatea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
Exclusiv Mafia căminelor groazei din Ilfov. Schema caracatiței cu legături la nivel înalt Schema caracatiței cu legături la nivel înalt la nivel înalt în dosarul azilelor groazei a fost prezentată în exclusivitate de Realitatea PLUS. Este vorba despre "coincidențe" care pot pune într-o altă lumină ancheta legată de transferul de bolnavi de la Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca către centrele din Ilfov, în condițiile în care acestea nu aveau nici personal, nici dotare de specialitate.
Cea mai puternică plantă: balsam pentru creier, inimă, vase, piele, păr și siluetă. 6 beneficii care au uimit lumea medicală Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii tratează cu ajutorul acestei plante artrita, astma, eczema, bolile de ficat, vizică biliară, inimă…Ea ajută și la recuperarea după boli grave!
Bolnavii de cancer ies în stradă: protest fără precedent, joi, în fața Ministerului Sănătății Bolnavii de cancer urmează să iasă în stradă joi, în semn de protest față de faptul că Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului nu a intrat în vigoare la 1 iulie, așa cum era programat.
Urgență sanitară în Bistrița-Năsăud: 17 persoane, dintre care 10 copii, au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară Urgență sanitară în Bistrița-Năsăud. Zeci de persoane, majoritatea copii, au ajuns la spital după ce au participat la un botez organizat în comuna Dumitrița.
Dosarul Azile pentru bătrâni. Fantoma lui Iulian Constantinescu îi bântuie pe Firea și Pandele Jurnalista Iosefina Pascal aruncă bomba despre interpusul Iulian Constantinescu din Voluntari, deținătorul caselor închiriate pentru unul dintre azilele groazei sau pentru sediile instituțiilor de stat din Voluntari.
Exclusiv Suma plătită de statul român pentru vaccinurile anti-Covid - cifre exorbitante. Milioane de doze au expirat sau zac și acum în depozite Avem în exclusivitate suma uriașă plătită de statul român pentru dozele de vaccin anti-covid primite de țara noastră de la debutul campaniei de vaccinare! Potrivit datelor transmise de Ministerul Sănătății, România a primit peste 35 de milioane de doze pentru care a plătit 2,4 milioane de lei.
Bătrâni de la un azil din Gorj, cărați cu cearşafurile prin vie ca să nu fie văzuţi de presă - FOTO Mai mulți bătrâni bolnavi de la un azil din Gorj au fost relocați de personalul unității. Aceștia au fost pur și simplu trântiți în cearșafuri și cărați, unul câte unul, prin vie sau prin grădini, în încercarea disperată de a-i feri de ochii presei.
Otrava din farfurie. Şi tu pui așa ceva în mancare fără să ştii cât de toxic este! Ingredientul la care trebuie să renunți Deși gătim în casă, nu înseamnă că, automat, mâncarea este și sănătoasă. De cele mai multe ori, ingredientele pe care le folosim strică rețetele și au efecte nocive asupra sănătății.
Medicamente de slăbit. Atenție ce tratament urmați! Au fost raportate cazuri de pacienţi cu gânduri de suicid Uniunea Europeană investighează situația a două medicamente recomandate pentru slăbit, în care au fost raportate cazuri de pacienți cu gânduri de sinucidere.
Cei mai eficienți 6 pași pentru creșterea mai rapidă a părului - Să nu uiți de secretul transmis din bătrâni Există mai multe metode prin care creșterea părului poate fi stimulată și pot fi evitate subțierea, ruperea și, în final, pierderea firelor de păr.
Azilele de bătrâni din Ilfov, controlate de DSP doar de ochii lumii. Inspectorii raportau condiții de lux. Funcționarii, vinovați de complicitate criminală Azilele de bătrâni din Ilfov ascund nereguli grave. Documentele care arată cum se făceau controalele de la azile au intrat în posesia Realitatea PLUS. Totul era perfect, dar numai în hârtiile care erau trimise la centru. În aceste documente, apăreau medici care consultau cu regularitate oamenii, lenjeriile erau curate, oamenii erau spălați zilnic și primeau mâncare și produse de igienă de cea mai bună calitate. Nimic din toate aceste rapoarte nu era, însă, real.
Adevărul despre sănătatea creierului spus de dr. Vlad Ciurea: Cel mai important semn al îmbătrânirii - 2 factori nocivi Cunoscutul prof. dr. Vlad Ciurea, medic neurochirurg, avertizează asupra semnelor unui creier îmbătrânit și supărat. Acesta a explicat la ce trebuie să fim neapărat atenți și cum putem îndrepta mult din ce pare de nereparat.
Ce este buba neagră, boala care omoară milioane de oameni? „Buba neagră” sau „cărbunele” era una dintre cele mai de temut boli contagioase care apăreau în comuntățile rurale. Oamenii se temeau de ea pentru că lovea în primul rând animalele rumegătoarelor, baza oricărei gospodării țărănești.
Psiholoagă de la DGASPC Sector 4, concediată pentru că tăinuia posibile abuzuri asupra minorilor instituționalizați Curățenie la DGASPC Sector 4! Conform unor informații reieșite dintr-un raport intern al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 4 , o angajată, de profesie psiholog, a fost prinsă că ascundea posibile rele tratamente la care erau supuși unii minori instituționalizați.
Dieta cu pepene galben: slăbești până la 1 kg pe zi. Cum se ține corect Deşi au existat anumite persoane care susţineau că pepenele galben îngrașă, de fapt acest fruct are proprietăţi diuretice şi laxative care te ajută să scapi de kilogramele în plus. În plus, pepenele galben ajută la regenerarea ţesuturilor. Iată cum se ține corect dieta cu pepene galben.
A băut un pahar de suc de roșii în fiecare zi. După două săptămâni, ceva incredibil ce s-a întâmplat Sucul de roșii proaspete este un foarte bun remediu împotriva celulelor canceroase, tumorilor, infecțiilor. Ajută la detoxifierea organismului, fiind un foarte bun antioxidant ce se găsește în orice grădină. 70% din necesarul de vitamina C din organism este dat de un singur pahar de suc de roșii. Efectele pozitive ale consumului de suc de roșii se văd după doar două săptămâni.
Dieta săracului: cea mai rapidă cură de slăbire. De ce o recomandă toți nutriționiștii Vrei să slăbești, dar te-ai săturat de diete drastice și de tot felul de tratamente costisitoare? Soluția vine de la Mihaela Bilic, specialist în nutriție. Potrivit spuselor sale, "dieta săracului" te poate scăpa de 20-30 de kilograme în doar trei luni. Partea interesantă este că nu trebuie să depui eforturi prea mari, iar diversitatea alimentară te va ajuta să treci mai ușor peste întreaga perioadă.
Ceaiul care curăță sângele: "focul vindecător", licoarea minune pentru organism Cu acest ceai care curăță sângele vitaminizezi, detoxifiezi și mineralizezi organismul. De asemenea, te ajută să scapi de mătreață și de căderea părului. Este unul dintre ceaiurile cele mai bogate în substanțe benefice și compuși activi și are efecte extraordinare pentru sănatatea oamenilor.