"În acest moment, USL, din punctul meu de vedere, ca preşedinte al Camerei, funcţionează în cadrul comisiilor şi în plenul Camerei. Eu nu am ce să reproşez. Ne-am îndeplinit obiectivele, iar chestiunile care sunt de rezolvat pentru nominalizările propuse de Antonescu vor fi rezolvate", a precizat Zgonea.
El a adăugat că cel puţin la Camera Deputaţilor s-a lucrat în comisii şi pe priorităţile legislative, în conformitate ce decizile stabilite în USL.
"Cel puţin la Camera Deputaţilor nu au fost sincope. Lăsaţi-mă până luni, să discutăm luni. Eu personal nu am nicio temere, nu am văzut nimic care să genereze probleme", a spus Zgonea.
El a precizat că până luni vor avea loc dialoguri între echipele din cadrul USL şi între cei trei co-preşedinţi, plus preşedintele UNPR Gabriel Oprea.
Zgonea a spus plenul comun va fi convocat pentru votarea noii structuri a Guvernului în momentul în care va exista un acord în USL.
"Discuţia a fost făcută şi pentru ziua de miercuri, după aceea pentru ziua de joi, dar ea va fi făcută în momentul în care în cadrul USL se creează această înţelegere, acest consens", a spus Zgonea.