Augustin Zegrean, fost președinte al CCR: ”Sunt mai multe probleme de constituționalitate în legea adoptată astăzi. Indemnizațiile pentru limită de vârstă ale parlamentarilor – acelea au fost adoptate prin statutul parlamentarilor. Legea privind privind statutul parlamentarilor se adoptă de cele două camere în ședință comună. Astăzi nu a fost ședință comună, deci nu se puteau atinge de acea lege, de exemplu. Chiar nimeni nu citește Constituția? Este text în Constituție care spune ce este de competența ședințelor comune, printre care statutul deputaților și senatorilor. Restul, pentru pensiile judecătorilor, nu doar CCR a spus că nu pot fi afectate.
A spus recent și Comisia de la Veneția. Îl atragi pe om să se facă judecător, îi dai lege să-l scoți la pensie la 90 de ani vechime și după aceea îi tai pensia. Păi ce predictibilitate este asta? Curtea Europeană a Drepturilor Omului tot timpul vorbește de faptul că legile trebuie să fie predicitibile. S-a încercat ceva similar în Ungaria și CEDO a spus că nu poți să afectezi statutul judecătorului pe care el l-a avut în vedere când s-a făcut judecător. Și-a făcut o proiecție de viață și are dreptul să i se respecte. Dar noi nu respectăm nici ce zice CEDO, nici ce zice Comisia de la Veneția, nici ce zice Curtea Europeană de Justiție, dar ne declarăm stat de drept. Mă mir de domnul de la USR, spune că legea e neconstituțională, atunci de ce au votat-o?”, a spus, Augustin Zegrean la Digi24.