BPR-urile ar fi trebuit să stabilească ziua în care urmează să fie dezbătută și votată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban.
Moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, semnată de 208 parlamentari, a fost citită luni în plenul reunit al Parlamentului de deputatul PSD Daniel Suciu.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii.
Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari.
Conform Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă, după asumarea răspunderii, se depune moţiune de cenzură şi aceasta este adoptată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.