Pe parcursul vieţii a ocupat mai multe funcţii politice. A devenit membru PNL în 1945 şi a preluat preşedinţia partidului între 1993 şi 2001. Au urmat două mandate de senator de Prahova şi, pentru o scurtă perioadă, ministru al justiţiei în guvernul Stolojan.
Încă din studenţie au început tragediile din viaţa sa. La trei luni de la moartea tatălui său, Mircea Quintus avea să suporte şi asasinarea lui Ion Gherorghe Duca, pe care îl considera „îndreptarul lui politic”. Quintus a ţinut atunci un discurs în memoria omului politic pentru care a fost felicitat şi iniţiat în partid de prim- ministrul vremii, Gheorghe Tătărăscu. Acel discurs însă i-a adus şi experienţele nefaste de după, fiind ameninţat de doi prieteni de-ai săi că va fi condamnat la moarte de Mişcarea Legionară. Un curent care a cuprins la acea vreme mare parte din tineret şi care a dus la asasinarea lui Duca. Au urmat apoi persecuţiile regimului comunist asupra tânărului Quintus.