Pe ultima sută de metri, după ce chemase deja avionul militar de la Bucureşti, şeful Executivului s-ar fi răzgândit şi a comandat un avion privat. De altfel, Statul Major al Forţelor Aeriene a precizat că nicio aeronavă aparţinând Ministerului Apărării Naţionale nu a fost folosită de către şeful executivului.
Surse din cadrul IPJ Dolj au precizat pentru „Adevărul“ că premierul Victor Ponta a solicitat iniţial o aeronoavă militară cu care trebuia să plece sâmbăta seară de pe Aeroportul Craiova. Ajuns la Satu Mare, la Sâmbra Oilor, premierul a negat informaţia.
„Nu este adevărat. Noi suntem civili, circulăm cu ce circulă civilii“, a explicat Ponta.
Directorul aeroportului din Craiova a susţinut că Victor Ponta nu a plecat cu un avion militar.
Nu este prima oară când astfel de incidente crează discuţii în spaţiul public.
În octombrie 2012, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a deplasat la Botoşani cu un elicopter SRI, pentru o scurtă întâlnire cu autorităţile locale, după care a mers, cu acelaşi elicopter, la Dorohoi. Zgonea a declarat ulterior că regretă că a folosit elicopterul pentru deplasarea la Dorohoi, având în vedere că mijlocul acesta de transport este unul costisitor.