„Avem un proiect de ordonanţă care este în lucru, noi am calculat, am făcut toate planurile, este clar că în situaţia militarilor activi, a sergenţilor, a gradaţilor şi soldaţilor profesionişti în acest moment există unele inegalităţi şi există venituri foarte mici, sunt probleme legate de, să vă dau numai nişte exemple, compensarea pentru deplasare, cred că diurnă îi spunem noi în civilie, este în acest moment la 20 de lei. Asta ar trebui să crească, ne-am propus s-o creştem la 40 de lei.
Trebuie să dăm compensaţiile de chirie, oamenii trebuie să se mute dintr-o localitate în alta, mobilitatea militară înseamnă o continuă pendulare între garnizoane. Aici compensaţiile de chirie sunt rămase în urmă, nu mai sunt cele la care a ajuns piaţa, 300 de lei pentru o chirie este foarte puţin. Vom ajunge ca aceste indemnizaţii să le acordăm cu piaţa imobiliară dintr-o localitate, mai ales la gradele mai mici, tinerii. Tinerii sunt cei care au familii, au copii şi au nevoie de un minim. Ca să iei o chirie în Cluj, în Iaşi, în Bucureşti, ai nevoie de bani care să fie adaptaţi acestui lucru. Sunt şi alte lucruri de care avem nevoie. Creşterea soldei de grad, care a rămas de prin 2009. Sunt şi alte lucruri. Săptămâna viitoare vreau să prezint aceste lucruri. Deocamdată lucrăm la acest proiect", a spus ministrul Apărării.
„Am discutat, am calculat şi impactul, nu vom cere bani în plus de la bugetul României în acest moment. Prin economii, prin modul în care redistribuim şi ne vom gospodări banii vom putea să alocăm în acest an întreaga sumă pentru ca să putem să fim şi noi atractivi. Dacă nu, avem foarte multe plecări din armată şi este păcat pentru că pleacă oameni foarte bine specializaţi, oameni pregătiţi, dar sunt sigur că vom găsi înţelegerea necesară la Guvernul României. Am cerut şi ajutorul partidului care m-a propus acolo şi mi-au promis că vom fi sprijiniţi pentru acest lucru.
Vă dau numai un exemplu, soldaţii şi gradaţii profesionişti au în acest moment - nu pot să vă dau cifra exactă, dar sunt foarte mulţi - un venit mediu lunar de 2.300 şi ceva. Cifra spune de la sine pentru cineva care trebuie să plece în deplasări, să se mute cu familia, are foarte multe restricţii, nu poate să facă business, nu poate să facă altceva. Este foarte complicat", a declarat Vasile Dîncu.