Marian Vanghelie s-a prezentat miercuri la Tribunalul București, unde s-a desfășurat un nou termen în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru corupție. Cu această ocazie, jurnaliștii l-au întrebat despre perchezițiile efectuate de procurorii DNA în legătură cu modul în care au fost întocmite listele cu susținători folosite la depunerea candidaturii la funcția de primar.
"Eu cred că cei din ISIS s-au înscris în Partidul Dreptății Sociale și, ca atare, au fost căutați, ca nu cumva să fie vreun nucleu periculos care să-l facă pe Adrian Severin să câștige alegerile. Cei din ISIS având putere foarte mare, intrând acum în UE, pot să-l sprijine pe Adrian Severin să câștige alegerile și atunci, implicarea lui Adrian Severin cu ISIS, a fost necesară această percheziție. Dacă îi prind pe cei de la ISIS o să vă spun", le-a transmis Vanghelie jurnaliștilor.
Marian Vanghelie a întârziat 30 de minute la proces, astfel încât procurorul de ședință a cerut ca el să fie arestat, deoarece trebuia să se prezinte la timp, așa cum cere măsura controlului judiciar. Solicitarea procurorului nu a mai fost luată în discuție, deoarece Vanghelie a ajuns în cele din urmă în sala de judecată.
Întârzierea lui Vanghelie l-a făcut însă pe judecătorul care se ocupă de acest caz să reacționeze, spunându-i unuia dintre avocați: "Am stat o jumătate de oră să îl aștept pe dânsul. El nu înțelege în ce situație este? Încă un termen pentru că nu a apărut împăratul Vanghelie?".
În cele din urmă, judecătorul a amânat dosarul pentru data de 1 iunie, la cererea unui alt inculpat. Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani, el fiind acuzat că a acordat fraudulos contracte din bani publici unui om de afaceri.