”În profesia în care am ajuns, aceea de om politic, e plin de ţicniţi! Multă lume ar face bine, măcar, să aibă un contact cu un psiholog, pentru a-i aduce cu picioarele pe pământ”, a spus deputatul Paleologu, precizând că a mers de mai multe ori la psiholog, atunci când era ”foarte trist în urma divorţului”, dar şi în alte momente şi că, uneori, un psiholog îţi poate da sfaturi foarte bune şi în decizii politice.
”Pentru oamenii politici e important dialogul cu psihologii, pentru sănătatea lor mintală. Multe prostii n-ar fi fost făcute de către cei care ne conduc, dacă ar fi avut deschiderea de a vorbi din când în când cu un psiholog. Sunt greşeli grave care s-au făcut din tot spectrul politic, pentru că oamenii o iau razna!”, a explicat deputatul, fost ministru al Culturii.
El crede că a merge la psiholog nu înseamnă că eşti ”nebun, mai puţin masculin sau mai puţin bărbat”, ci e un act ”de igienă” "ceva normal, ca spălatul pe dinţi" .”Există la români această barieră psihologică, există spaima de a merge la psiholog, de parcă ar fi ceva care te stigmatizează, ca fiind mai puţin masculin, mai puţin bărbat sau mai puţin normal”, a adăugat deputatul.