Horea Uioreanu, care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a declarat, vineri seară, corespondentului MEDIAFAX, după şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Cluj, că în judeţ trebuie continuate şi finalizate proiectele începute în 2012.
"Am fost mandatat de Delegaţia Permanentă a PNL Cluj, cu unanimitate de voturi, să discut menţinerea majorităţii actuale din Consiliul Judeţean Cluj pentru continuarea şi finalizarea proiectelor începute în 2012, cu PSD şi alte formaţiuni. Aceste proiecte le-am prezentat împreună cu cei de la PSD în faţa electoratului şi trebuie duse până la capăt, în 2016. Pentru judeţ, de asemenea, am fost mandatat să discut păstrarea majorităţilor şi alianţelor din consiliile locale. De asemenea, PNL susţine şi păstrarea şefilor liberali din serviciile deconcentrate ale judeţului Cluj. Voi avea întâlniri în perioada următoare cu colegii din coaliţia majoritară de la CJ Cluj să menţinem aceeaşi coabitare începută în 2012", a spus Uioreanu.
Potrivit acestuia, decizia Delegaţiei Permanente a PNL Cluj înseamnă pentru el şi un vot de încredere.
În Consiliul Judeţean Cluj, din cei 36 de consilieri, PSD şi PNL au câte opt şi asigură majoritatea de 24 de voturi împreună cu UDMR, care are cinci aleşi, şi PPDD, cu trei consilieri. De asemenea, PSD şi UDMR au câte un post de vicepreşedinte al CJ Cluj, ocupate de Ioan Oleleu, respectiv Vakar Istvan. Opoziţia din CJ Cluj este asigurată de PDL, care are 12 consilieri.