„La ora atuală există rachete balisitice intercontinentale, dar și cele cu rază medie. În prezent, nu este acceptat un atac nuclear. Nu poți să fii rus, în Federația Rusă, și să omori ruși în Ucraina. Cred că este mai degrabă o presiune asupra delegației ucrainene de la Belarus. Aceste rachete sunt plimbate pe acolo, tocmai pentru ca Rusia să arate că poate crea probleme mari”, a declarat Teodor Meleșcanu la Realitatea Plus.
„Cu adevărat necesar este să se treacă la negocieri adevărate. Politicienii trebuie să facă totul pentru ca războiul să înceteze. Președintele Zelenski a avut două teme atunci când a spus că este dispus să înceapă negocierile cu Rusia: acestea să nu aibă loc în Belarus și integritatea Ucrainei. Este nevoie de negocieri care să ducă la soluții favorabile pentru ambele părți. Putin forțează nuclearul în alertă numai pentru a încerca să minimizeze și să contracareze o izolare economiă a Rusiei. Dacă luăm serios Ucraina, vedem că are Cernobîl, un element serios și că există peste 30 de centrale atomice în Ucraina. Pe problemele economice nimeni nu discută, ci doar despre armată. În realitate, problemele economice sunt existențiale pentru ambele tabere. Ucraina are al doilea zăcământ de uraniu din lume și este și unul dintre grânarii Europei, deci trebuie să avem grijă și de relațiile economice dintre cele două state. Ucraina este o punte între Occident și Orient”, a mai spue Teodor Meleșcanu.
Putin a ordonat punerea în alertă a armelor sale nuclear
Președintele rus a amenințat cu folosirea armelor nucleare, după ce SUA, UE, Canada și Marea Britanie au căzut de acord să atace Rusia cu „opțiunea nucleară” - deconectarea de la SWIFT.
În timp ce Rusia s-a arătat permanent amenințată de scutul de la Deveslu, ignorând natura sa eminamente defensivă, adică destinată apărării de rachetele care ar veni dinspre Moscova, Putin a anunțat duminică punerea în alertă a armelor sale nucleare.
Dacă „opțiunea nucleară" a Vestului pentru Rusia presupune blocarea conturilor și a activelor oligarhilor care-l alimentează pe Putin, precum și ale băncilor care întrețin armata Rusiei, Putin a amenințat cu punerea în alertă a arsenalului nuclear.
El i-a cerut, duminică, ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, într-o întâlnire televizată, să ridice gradul de alertă al arsenalului nuclear.
„Nu numai că țările occidentale iau măsuri neprietenoase împotriva țării noastre în dimensiunea economică, mă refer la sancțiunile ilegale pe care toată lumea le cunoaște foarte bine, dar și înalții oficiali ai principalelor țări NATO își permit să facă declarații agresive în ceea ce privește țara noastră", a spus, duminică, Putin.
Primele imagini cu rachetele rusești
Vladimir Oblast region, which is located 190 kilometers east of Moscow.#Ukraine #Russia #Putinpic.twitter.com/3rqXCNBwWJ
— Mohammad Faizan (@Mohamma33416958) February 28, 2022