"Cei care critică guvernarea Tăriceanu nu au avut și nu au nici o rușine în a își asuma rezultatele acesteia: investiții străine record, creștere economică, creșteri de salarii și pensii. Aud voci care încearcă să explice cum creșterea economică mult prea accelerată din perioada 2004-2008, a adus criza în 2010. În primul rând, marea problemă a României a fost anul 2009 când o criză politică perpetuă, întreținută de Traian Băsescu, a blocat practic orice strategie a României care ar fi securizat creșterea economică și care ar fi limitat efectele crizei. Nu trebuie să repetăm aceleași greșeli și îi văd pe unii pregătiți să sacrifice un Cod Fiscal de care România are nevoie, în numele unor interese politice de moment și în numele luptei pentru putere", spune Tăriceanu, într-un comentariu postat duminică pe Facebook.
El mai amintește cum în septembrie 2009 fostul președinte Traian Băsescu, într-un discurs ținut în fața Parlamentului, lăuda și își asuma rezultatele guvernării Tăriceanu în privința introducerii cotei unice, creșterii economice fără precedent, a creșterilor înregistrate în privința salariilor și pensiilor ori investițiilor străine directe, dar și a reducerii sărăciei absolute.
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni, că, în opinia sa, noul Cod fiscal va fi revotat în Parlament și promulgat de actualul șef al statului, adăugând că responsabilitatea pentru stabilitatea fiscal-bugetară a României este zero la oamenii politici. El a adăugat că "teoria lui Tăriceanu este reimplementată acum de Ponta" și a avertizat că "2017 va fi anul 2010 al crizei profunde, cu o țară destabilizată economic".
"Am convingerea, anul acesta, cu pomenile electorale făcute, este echivalentul anului 2007 din timpul lui Tăriceanu. Intrarea noului Cod fiscal înseamnă echivalentul lui 2008 din timpul lui Tăriceanu. Îmi fac datoria, ca om cu experiență și care nu mai are interese, să avertizez că 2017 va fi anul 2010 al crizei profunde, cu o țară destabilizată economic și care va avea din nou deficit de cont curent consistent, pentru că se stimulează din nou uriaș consumul, iar România nu produce cât ar consuma românii când au bani, pe de-o parte, iar pe de altă parte va trebui să se împrumute mulți bani pentru a se acoperi găurile generate de relaxarea fiscală irațională pe care o face actuala majoritate. (...) Dacă se va promulga noul Cod fiscal, 2017 va fi echivalentul lui 2010", a spus fostul președinte.