"Eu nu cred că Dăncilă e de capul ei. E foarte greu să răspund la întrebarea asta (De capul cui este atunci?, n.r.) că trebuie să pun și probele pe masă, dar când ești un jurnalist de 30 de ani și ai urmărit tot ce s-a întâmplat în politica românească și cunoști actorii, începi să le miroși. Miroase a Servicii, interese externe, servicii SIE, interese externe pe o anumită aripă, au spus, 'Hai, domne, să o aragem pe asta că e usor de convins, și să jucăm și noi un joc în Romania'. Nu cred că Dăncilă așa singură, de capul ei, să facă politica României, se duce acasă și gândește ce face mâine Guvernul, nu cred deloc în acest scenariu. Una, că nu o duce mintea...", a declarat Stelian Tănase.
"Există niște oameni care gândesc pentru ea, care o conving, că nu cred că este neaparat ușor de convins, cred că este destul de încăpățânată, cum se arată, cu aerul ei molatic, de pisicuță blândă", a mai spus Tănase.
Stelian Tănase spune că dacă PSD nu va avea un candidat la prezidențiale nu va supraviețui.
"A fost congresul agoniei PSD-ului. Candidatul PSD nu trece în turul doi și atunci această echipă va fi sacrificată chiar de cei care au împins-o acum către putere. PSD nu are nicio șansă să câștige prezidențialele", a spus Tănase.
"Tehnica folosită de Dăncilă la congres a fost să promită, ca în campania lui Dragnea, tot spiritul din sală mirosea a Dragnea, fantoma lui Dragnea era în Sala Palatului. Ei dacă vor sa supraviețuiască, trebuie să aibă candidat propriu. Pleșoianu. Partidul poate să iasă cu el, pentru că la congres a avut un discurs, partidul rezonează cu el, e în linia Păunescu, Vadim Tudor așa", a încheiat Tănase.