"Liviu Dragnea să realizeze în ce situaţie a dus acest partid şi să-şi asume, să fie bărbat politic să vină în faţa congresului unde sunt mii de delegaţi şi să hotărască congresul linia pe care merge partidul. Pentru mine e important ca PSD-ul să rămână la guvernare, iar Liviu Dragnea nu a garantat acest lucru. Îi cer să fie un adevărat bărbat politic şi să nu fugă să stea închis numai cu câteva persoane. Trebuie să vii, să vorbeşti cu oamenii, să vezi care este pulsul partidului pe care îl conduci", i-a trasmis premierul lui Liviu Dragnea.
Întrebat la ieşirea din sediul PSD din Timişoara dacă Liviu Dragnea va pierde conducerea partidului, Sorin Grindeanu a răspuns sincer: "Eu cred că nu mai rămâne."
Prim-ministrul a mai recunoscut că a purtat discuţii telefonice cu reprezentanţi ai UDMR, dar nu a avut încă întrevederi cu aceştia.
"Nu m-am văzut cu reprezentanţi UDMR, nu fac lucruri pe la spate. M-au sunat şi ei, i-am sunat şi eu. Chestiunile legate de moţiunea de cenzură, de diverse înţelegeri nu se pot face cu uşile închise. Orice întâlnire o voi avea, o voi transmite public", a subliniat premierul.
La intrarea în şedinţă cu membrii PSD Timiş, Sorin Grindeanu i-a cerut încă o dată demisia preşedintelui PSD Liviu Dragnea, susţinând că alegerile parlamentare din decembrie 2016 au fost câştigate de toţi membrii PSD şi nu doar de un singur om, "care vrea să confişte partidul şi ţara".
"Nu poate să mă dea Liviu Dragnea afară din acest partid atâta timp cât voi primi recomandări. Să ne spună nouă pesediştilor, celor care am câştigat, nu a câştigat el alegerile, am câştigat noi alegerile, toţi, sutele de mii de membri care au muncit, nu o singură persoană care vrea să confişte acest partid şi să confişte ţara. În momentul în care îşi va asuma demisia pentru situaţia în care a adus PSD-ul, eu nu mă ţin de scaun, îmi voi da şi eu demisia", a precizat premierul, în timp ce mulţimea exclama "Grindeanu PSD!" şi "Jos mafia!".
Premierul a susţinut în faţa membrilor PSD Timiş că lui Liviu Dragnea îi este frică de oameni, de aceea preferă să ia decizii într-un cadru restrâns.
"Trebuie să se organizeze un congres. Teama de oameni îl face să stea într-un cadru restrâns. Cel care fuge de oameni nu are cum să rămână preşedintele PSD. Pentru că PSD a câştigat alegerile, să meargă să garanteze în faţa partidului, nu în faţa a 2, 3, 4, 5 oameni, că această aventură în care ne-a aruncat nu va duce la pierderea guvernării. E bătaie de joc la adresa muncii noastre.", a transmis Grindeanu.
În Timiş, PSD are patru deputaţi şi doi senatori care şi-au exprimat susţinerea pentru Grindeanu, declarând că vor vota împotriva moţiunii de cenzură iniţiată de PSD.
Sâmbătă seară, Sorin Grindeanu va participa, la Timişoara, la nunta fiului consilierului său personal, Alexandru Chirilă. Chirilă a fost subprefect de Timiş, consilier al primarului municipiului Timişoara, Nicolae Robu, dar şi consilier al lui Sorin Grindeanu când acesta ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, scrie hotnews.ro.