„Trebuie să vedeţi asta! O parte a discursului meu de azi (miercuri-n.r) din Parlamentul României. Peste două sute de senatori şi deputaţi PSD m-au înjurat pe tot parcursul discursului iar în final au trecut la ameninţări cu bătaia. Bineînţeles cel mai vocal, chiar în primul rând, naşul OUG 13, tovarăşul Florin Iordache”, a scris Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook.
Florin Cîţu a susţinut, miercuri, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, un discurs în urma declaraţiei premierului Viorica Dăncilă privind Programul Preşedinţiei rotative a României la Consiliul UE.
„Nu vreţi să respectaţi valorile europene. Vreţi să furaţi şi să nu plătiţi pentru asta, atât. Dacă vreţi să fiţi credibili, atunci opriţi tăvălugul din justiţie şi aplicaţi imediat recomandările Comisiei de la Veneţia şi MCV-ului”, a declarat Florin Cîţu, în plen.
Pe tot parcursul discursului se aud voci ale celorlalţi parlamentari. Călin Popescu Tăriceanu îi atrage, la un moment dat, atenţia că a depăşit timpul de vorbire.