„Sigur că lucrurile sunt în continuare departe de ceea ce ne-am dori cu toţii din perspectivă practică. Avem încă probleme sistemice şi un deficit important de finanţare pentru Sănătate, dar, când vine vorba de cadrul legal în vigoare, lucrurile au progresat.
Dincolo de cifrele îngrozitoare, legile pe care le-am inițiat, venite și după ce și eu am trecut prin boală, toate manifestările de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor sunt în primul rând despre speranţă. Cancerul este o boală grea, cu tratamente dificile și de durată în multe cazuri – de aceea și bolnavii au nevoie de un adevărat sistem de sprijin.
Poveştile miilor de supravieţuitori sunt pline de învăţături. Am întâlnit, la ediţiile din anii trecuţi, femei care nu au îndrăznit să le vorbească nici măcar familiilor proprii despre trăirile intense pe care le-au avut în perioada cât s-au luptat cu cancerul, dar care au găsit în acest moment declicul perfect pentru a-şi lua o piatră de pe inimă.
Această sărbătoare a reuşit să îndepărteze din stigmatul care planează asupra persoanelor care au avut cancer şi care au reuşit să se vindece. Înţelegerea faptului că un supravieţuitor de cancer are nevoie, mai mult ca oricând de reintegrarea socială totală, ca orice om care nu a trecut prin boală, este esenţială pentru societatea românească. A fost fundamentul pe care am construit legea prin care se acordă „dreptul la uitare” supravieţuitorilor de cancer. Aceasta creează premisele ca supravieţuitorii de cancer să poată accesa, ca orice om sănătos, servicii financiare în condiţii fireşti, fără să fie supuşi vreunei forme de discriminare.
Sunt convinsă că societatea românească înţelege că trebuie să luptăm acum cu toate armele pe care le avem pentru ca tot mai mulţi bolnavi oncologici să poată intra în rândurile supravieţuitorilor. Făcând tot ceea ce ţine de noi pentru a urni lucrurile în sistemul sanitar – decidenţi politici şi administrativi – vom avea conştiinţa faptului că nu ne-am predat şi că am încercat să-i ajutăm pe semenii noştri foarte greu încercaţi”, a transmis Nicoleta Pauliuc.
✔️ Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, alocuțiune în plenul Senatului - Anul acesta este a treia ediţie a Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer - un reper în calendarul instituţiilor statului care au atribuții să-i sprijine pe bolnavii din România.
✔️ În prima zi care deschide seria manifestărilor legate de ZSC (sărbătorită în prima duminică din iunie) a avut loc o dezbatere online cu Mike Morrissey şi Csaba Dégi de la European Cancer Organisation, precum și autorități din domeniul medical și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți
✔️ În acest an, evenimentele care se vor desfășura sub umbrela Zilei naționale a supraviețuitorilor de cancer vor avea loc în perioada 27 mai - 2 iunie a.c., sub tematica *Cancerul este un diagnostic, nu o condamnare – importanța eforturilor de prevenție care trebuie făcute pentru a limita cât mai mult prezența și impactul acestei boli teribile*.
✔️ Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a inițiat mai multe legi de sprijin - Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer, Legea dreptului la uitare, Planul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Cancerului, Legea privind sprijinul psihologic pentru bolnavi şi aparţinători, Legea privind medicina personalizată.
✔️ Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer își propune să aducă împreună instituțiile, organizațiile și companiile din România care își doresc să ajute bolnavii de cancer, supraviețuitorii și aparținătorii și promovează cauza combaterii cancerului, pentru a oferi mai multă speranță și încredere bolnavilor.
✔️Incidența cancerului în România se situează sub media Uniunii Europene, însă mortalitatea prin cancer este cu 7% mai mare decât media U.E.
✔️ Cancerul pulmonar se menține drept primă cauză de deces prin cancer, cu o rată de mortalitate care a crescut cu aproape 11% comparativ cu anul 2000.
✔️ Mortalitatea a crescut, de asemenea, pentru 6 tipuri de cancer, colorectal, cancer de sân, prostată, cancer hepatic, cancer al vezicii urinare și de pancreas.
✔️ Ratele de supraviețuire la 5 ani de la diagnostic sunt mai mici față de media europeană.