În pofida faptului că apelul nominal a fost reluat de mai multe ori, numai 85 de senatori şi-au înregistrat prezenţa, în condițiile în care cvorumul de lucru este de 87 de parlamentari.
Suspendarea ședinței a fost decisă la solicitarea liderului senatorilor PSD, Ilie Sârbu. "Dacă nu reuşim nici la ora 9,35 să fim în sală, conform Regulamentului, vă rog să suspendaţi şedinţa şi venim marţi. Vom lucra marţi, miercuri, joi şi vineri", a spus acesta.
Senatorii au aprobat, la începutul săptămânii, ca şi ziua de miercuri să fie destinată legiferării deoarece un număr considerabil de proiecte le lege și inițiative riscau să treacă tacit de Senat. Aceștia îşi propuseseră ca miercuri să legifereze de la ora 9.00 până la finalizarea ordinii de zi, pe care figurau 54 de propuneri şi proiecte de lege.