Raluca Turcan, liderul deputaților PNL, a cerut să ia cuvântul. Când a ajuns la pupitru, social-democrații au huiduit-o secunde în șir și au bătut cu palmele în bănci. A urmat un schimb de replici între Turcan și liderul de ședință, Florin Iordace, dar și între Turcan și parlamentarii PSD.
Iordache: Stimați colegi, calm. E procedură.
Turcan: V-ați molipsit la educație de la dl care ilegal conduce ședința. Aviz majorității PSD-ALDE. PNL consideră, pornind de la votul democratic de miercurea trecută, că proiecutl de hotărâre de revocare a lui Dragnea a fost votat cu 113 voturi pentru, în consecință considerăm obligatorie prezentarea stenogramelor ședinței trecute astfel încât să poată fi prezentate și tipărite în Monitorul Oficial deciziile adoptate de Camera Deputaților.
IDle președinte ilegal, nu-mi permiteți nimic, este un drept câștigat prin vot. Avertizăm că se produc abuzuri, ședințele sunt conduse ilegal de persoane revocate și se intenționează falsificarea stenogramelor de ședință, ceea ce este o încălcare a legislației penale, ceva ce doar infractorii pot să facă. Sunteți ilegali.
Iordache: Și noi așteptăm stenograma.
Daniel Suciu, liderul deputaților PSD: Îi rog pe colegii mei să fie calmi, pentru că colegii din opoziție trebuie să-și facă numărul. În politică, doar boii sunt consecvenți.