"Partidul trece pentru a doua oară, în interval de o jumătate de an, printr-o nouă încercare, după ce în decembrie anul trecut președintele Ion Cîlea ne-a părăsit. Ne va lipsi experiența administrativă și politică a celui care a fost deputat și coleg și prieten de partid", a precizat pentru AGERPRES președintele Organizației județene a partidului, deputatul Constantin Rădulescu.
Aurel Vlădoiu, în vârstă de 68 de ani, se afla la treilea mandat pe listele PSD. Vlădoiu a fost prefect al județului Vâlcea între 2000 și 2004 și primar al stațiunii Băile Olănești între 1980 — 1989.