Votul a fost secret, cu buletine de vot. Parlamentarii PDL au părăsit şedinţa în semn de protest faţă de nominalizarea lui Ciorbea. De altfel, PDL a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu această numire, CC urmând să ia în discuţie sesizarea în 30 aprilie.
Victor Ciorbea a fost ales senator în colegiul uninominal 7 din Circumscripţia electorală nr.42 Bucureşti. El şi-a anunţat, marţi, demisia din Senat, după ce a fost ales în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Președintele Traian Băsescu a trimis, la finele lunii februarie, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, în care le cere să demareze procedurile pentru numirea Avocatului Poporului, precizând că nu este justificată prelungirea unei situații de interimat.
Parlamentul a constatat, în 20 decembrie 2013, demisia lui Anastasiu Crişu din funcţia de Avocat al Poporului şi a decis, cu 361 de voturi "pentru" şi 25 de voturi "împotrivă", ca Ecaterina Teodorescu, unul dintre adjuncţi, să preia interimar conducerea acestei instituţii.
Avocatul Poporului, Anastasiu Crişu, şi-a înaintat demisia în 19 decembrie 2013. "A dorit să mulţumească pentru încredere şi pentru faptul – între altele – că pe tot parcursul mandatului exercitat niciodată dinspre partea mea sau dinspre partea partidului nostru nu s-a exercitat niciun fel de influenţă, niciun fel de presiune. Nu i-am cerut să atace nicio ordonanţă (...) Motivele (demisiei, n.r.) sunt de natură personală, aşa cum sunt consemnate oficial şi în cererea de demisie", a spus preşedintele Senatului, Crin Antonescu, întrebat despre motivele demisiei lui Crişu.
Grupurile parlamentare PDL din Camera Deputaţilor şi Senat şi Grupul parlamentar PPDD din Camera Deputaţilor au formulat, în 27 decembrie 2013, o sesizare referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii privind încetarea mandatului Avocatului Poporului şi preluarea atribuţiilor acestei funcţii de către un adjunct al Avocatului Poporului, respectiv Ecaterina Teodorescu.
Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, în 22 ianuarie, că numirea Ecaterinei Teodorescu în funcţia de Avocat al Poporului, în urma demisiei lui Anastasiu Crişu, este constituţională.