Generalul (r) Emil Streinu este noul președinte al PRM, după ce a fost votat de 532 de peremiști cu drept de vot, dintre cei 764 prezenți la Congres.
"Nu m-am băgat în politică, deși am acționat în spritul PRM, pentru că întotdeauna, "Tribunul", dl Corneliu Vadim Tudor, care de acolo din ceruri ne privește pe toți îmi spunea «Stai în spate, ești eminența cenușie a partidului».(...) Aș vrea să vă mai spuns un lucru, care este f imp Am fost și am rămas în rândurile ac partid, pentru că în rândurile d-vstră consider că sunt mulți dintre cei mai buni fii ai acestui popor, oameni cinstiți, oameni drepți, oameni cu calități deosebite și care, indiferent de situația socială, materială și mai ales de locul pe care îl ocupă în societate, slujesc interesel atării noastre fiind adepții acestui cuvânt mare care spune naționalism și patriot", le-a transmis generalul (r) Emil Streinu participanților la Congres, potrivit dcnews.ro.