Oana Florea afirmă că „atâta timp cât protestele sunt paşnice, oamenii au dreptul să protesteze şi este absolut în regulă. Nu sunt de acord în schimb cu paralizarea traficului şi cu intrarea în instituţii publice, cum s-a întâmplat ieri în Parlament. Desigur, mi-ar fi plăcut să aud nişte solicitări coerente, cu care Guvernul şi eventual Parlamentul să poată să şi... adică nişte oameni care să poată să spună clar ce doresc şi să se poată negocia (...). Ceea ce mi se pare mie rău şi nedrept este că s-au răstălmăcit şi s-au distorsionat modificările”.
Deputata PSD declară că „a intra într-o instituţie publică cu astfel de manifestări nu este absolut în regulă. Există o limită pentru aceste manifestări de ordin public, oamenii sunt liberi să-şi manifeste nemulţumirea, dar într-un mod organizat, paşnic. A tulbura lucrările unei instituţii... Parlamentul era reunit în şedinţă comună. Sunt foarte vocali, se văd în media, în stradă, nu este nevoie să intre şi pe holurile forului legislativ. Eu cred că este un pic prea mult”.
Întrebată dacă vrea proteste paşnice, în linişte şi pe trotuar, Oana Florea a răspuns: „Eu nu vreau nici un fel de proteste, dar dacă acestea există şi cum vedem că există şi în alte ţări, nu numai la noi, nu trebuie să afecteze bunul mers nici al instituţiilor publice şi nici al oraşului în general şi aici mă refer la trafic, care şi aşa este un trafic anevoios, darămite să mai blocăm străzile”.