"PSD a introdus o inițiativă de modificare a regulamentului Camerei Deputaților prin care liderii grupurilor parlamentare sunt eliminați din Biroul permanent (un fel de guvern al parlamentului), amendamentele respinse nu mai pot fi dezbătute în plen, iar celelalte sunt expediate cu un singur vot. Plenul Parlamentului devine o mașină de vot ridicolă din care dialogul și dezbaterea sunt eliminate. Aceasta este calea explicită spre dictatură. În acest context, Opoziția trebuie să fie unită și solidară cu societatea și fac apel din nou să ne utilizăm toată energia, responsabilitatea și creativitatea pentru a găsi mijloace pașnice, legale și parlamentare pentru a ne opune acestei confiscări a statului de către un partid care a ieșit demult din principiile democrației", a precizat Barna, conform unui comunicat transmis de USR.
El a arătat că aceste zile și cele care urmează "sunt definitorii" pentru statul român. Pe de altă parte, a apreciat că prin colaborarea Opoziției a fost posibilă blocarea votului final la proiectul de modificare a legii privind statutul judecătorilor și procurorilor.
"Suntem în situația ca un grup infracțional, sub justificarea mincinoasă a unui mandat popular primit pentru cu totul altceva, să preia România, justiția și instituțiile ei, pe persoană fizică și de partid. Ziua de miercuri a arătat că printr-o bună colaborare parlamentară a Opoziției pe durata ședinței și prin suportul și susținerea cetățenilor a fost posibilă blocarea votului final de adoptare a modificărilor infame și nemernice la două dintre legile relative la Justiție (statutul judecătorilor și procurorilor și legea despre integritate în exercitarea funcțiilor publice)", a adăugat liderul USR.
El a reamintit că miercuri parlamentari din întreaga Opoziție au venit la microfon, utilizând argumente diverse de procedură parlamentară, generând până la finalul zilei o situație care a făcut imposibil votul final.
"Faptul că cetățenii au înțeles demersul și efortul nostru și au venit la gardul Parlamentului să susțină lupta pentru o justiție independentă confirmă că mesajul Opoziției din Parlament este mesajul societății conștiente, că în aceste zile se joacă, din nou din păcate, viitorul generațiilor viitoare, viitorul acela al copiilor care am vrea să rămână aici și să nu mai vrea să plece scârbiți dintr-o țară condusă de infractori și senatori cu limbaj de derbedei", a mai precizat deputatul.