"Începând de astăzi și până când Ponta iese pe ușa Palatului Victoria pentru a pleca acasă de tot, ușa Guvernului României către lumea civilizată va ramâne ferecată. Pentru a nu mai atârna la costul plătit de cetățenii acestei țări, Ponta trebuie să plece acasă. Deocamdată, este singurul lucru pe care îl mai poate face pentru binele țării. Incepând de astăzi, nu mai poți fi și în Proiectul Iohannis, și loial Premierului Ponta", a scris pe Facebook Cătălin Predoiu.
Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată de către DNA, în dosarul Turceni-Rovinari, în care este acuzat de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni) şi complicitate la evaziune fiscală Dosarul va ajunge la judecătorii de la ICCJ, se arată în comunicatul DNA. ANAF s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 51.321,80 lei faţă de inculpatul Ponta Victor-Viorel. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Dan Şova, aflat sub control judiciar, Laurenţiu Ciurel, la data faptelor. directorul Complexului Rovinari, dar şi alte două persoane: CRISTEA DUMITRU, la data director general al Complexului Energetic Turceni (C.E.T), şi GRAURE LAURENŢIU-OCTAVIAN, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni (C.E.T).