”Un prim-ministru are suportul unui partid. Când un premier spune că nu mai poate lucra cu un ministru, chiar nu mai poate lucra. Șeful Guvernului guvernează pentru toată România. Dacă ministrul de Interne e al lui Dragnea și folsește Poliția pentru Dragnea, nu mai vorbim de un guvern democratic, ci pe persoană fizică al unui individ sau grup infracțional”, a declarat Victor Ponta, la Realitatea TV.
Dacă acest scandal nu se tranșează luni, în CEx PSD, este ca și cum ”ai pune un pansament peste o infecție care rămâne acolo”, este de părere fostul prim-ministru. În opinia sa, singurul care poate să ”tranșeze problema” este MihaiTudose, care, spune Ponta, trebuie să-i spună liderului social-democrat că nu poate face el echipa și nu poate lua decizii pentru interes personal.
”Eu mă aștept ca după CEx Tudose să aplice Constituția țării și legile care spun că prim-ministrul propune președintelui un ministru. Asta scrie în Constituție. Nu scrie nimic de Tel Drum”, a mai precizat Ponta.