Ponta a spus că a fost informat cu privire la discuţia avută la Cotroceni de preşedinte cu ministrul Afacerilor Externe pe tema Ucrainei, iar el a discutat vineri pe cale diplomatică cu alţi parteneri europeni şi transatlantici.
"Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, România, ca ţară atât de importantă pentru flancul estic al NATO şi al Uniunii Europene, trebuie să sprijinim Ucraina, Moldova, Georgia, trebuie să condamnăm şi să sancţionăm intervenţia şi sprijinul pe care Federaţia Rusă îl acordă separatiştilor şi trebuie să găsim împreună soluţiile pentru ca Ucraina să poată să-şi păstreze integritatea teritorială şi suveranitatea", a declarat prim-ministrul Victor Ponta.
Referindu-se la reuniunea CSAT din 3 septembrie, el a spus: "Probabil o să discutăm acolo dacă sunt şi alte decizii de luat".