"Cred ca Parlamentul poate să decidă singur asupra acestui lucru. În ceea ce mă privește, mai am totuși foarte mult până la încheierea mandatului", a afirmat Ponta, luni, la sediul central al PSD.
Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost depus miercuri, la Parlament, după ce inițiatorii au strâns 256 de semnături pentru susținerea lui atât din arcul majorității guvernamentale, cât și de la opoziție, a declarat, pentru AGERPRES, unul dintre inițiatori, deputatul PSD Petre Daea.
Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari prevede că un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizație specială de 4.000 de lei, a precizat marți deputatul PSD Petre Daea, unul dintre inițiatori.
Indemnizația de parlamentar ar urma să se actualizeze ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizația brută lunară a unui deputat sau senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeași dată.
Potrivit calculelor inițiatorilor, un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizație specială de 4.000 de lei, iar unul care a avut un singur mandat va primi 1.500 de lei.