Potrivit Realitatea PLUS, liderul PMP, Eugen Tomac, a avut, astăzi, o întâlnire cu liderul PNL Ludovic Orban, la Guvern. Potrivit unor surse, USR și PMP se pregătesc să boicoteze votul pe moțiunea de cenzură. Liberalii sunt tot mai siguri că nu sunt șanse ca moțiunea de cenzură să treacă. Matematic, însă, cifrele sunt de partea PSD și PRO România. UDMR va decide mâine cum va vota.
"Pentru PMP, prioritare la aceasta ora sunt alegerile desfasurate sub semnul pandemiei. Noi nu vom gira aceasta mascarada girata de Ponta, Ciolacu si Tariceanu. Cand romanii sunt preocupati de pandemie, suprapunem criza de sanatate poblica cu una politica. Ar fi absurd. PMP nu sustine aceasta mascarada", a declarat, intr-o interventie la Realitatea PLUS, presedintele PMP, Eugen Tomac.
Intrebat ce sanse are motiunea, Tomac a replicat: "Nu cred ca sunt sanse sa treaca. Parlamentarii nu vor sustine un asemenea demers iresponsabil."
"Parlamentarii PMP nu au in agenda de maine activitati in Parlament", a mai spus Tomac.
"Motiunea e un demers sinucigas pentru PSD pentru ca acum, cand prioritar trebuie sa salvam vieti si sa fructificam oportunitatile oferite de Uniunea Europeana sa ne preocupe lucruri care nu tin de prioritatile Romaniei mi se pare o mare iresponsabilitate", a adaugat Tomac.
Cat despre intalnirea cu premierul Ludovic Orban, de duminica dimineata, de la sediul Guvernului, liderul PMP a declarat: "Am discutat chestiuni ce tin de masuri necesare pentru combaterea efectelor pandemiei. Pentru noi, nu reprezinta o prioritate agenda celor 3. Motiunea e un act e maxima iresponsabilitate, la ora actuala."