”Partidul Național Liberal este, începând de astăzi, membru al Uniunii Democrate Internaționale (International Democracy Union - IDU), cea mai mare alianță de partide de centru-dreapta din lume, cu peste 80 de membri din 60 de țări. Decizia a fost luată, în unanimitate, la Reuniunea Executivă a Uniunii de la Washington.
„Partidul Național Liberal este cel mai vechi partid de centru-dreapta din Europa și împărtășim aceleași valori de centru-dreapta cu membrii IDU, precum libertatea politică și individuală, egalitatea de șanse, sprijinirea mediului privat și respectarea statului de drept. Vom lucra cu celelalte partide membre pentru a promova aceste valori în România și în regiune. În contextul geopolitic actual, noi, partidele de centru-dreapta, trebuie să fim cât mai unite în apărarea liberalismului și valorilor noastre democratice peste tot în lume”, a declarat președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă.
„Aderarea la Uniunea Democrată Internațională confirmă că Partidului Național Liberal este singurul partid de centru-dreapta din România recunoscut pe plan internațional. Această afiliere va crește și mai mult influența noastră la nivel internațional și va oferi noi oportunități de colaborare cu alte partide de centru-dreapta din Europa și din afara ei”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan, care a reprezentat Partidul Național Liberal la reuniunea IDU de la Washington.
Din IDU fac parte principalele partide de centru-dreapta din Uniunea Europeană, printre care Uniunea Creștin-Democrată din Germania, Partidul Popular din Spania, dar și Partidul Popular European (cea mai mare alianță de partide de centru-dreapta din Europa). Partidul Republican din Statele Unite ale Americii, Partidul Conservator din Regatul Unit al Marii Britanii, Partidul Conservator din Canada și Partidul Liberal din Australia sunt, de asemenea, membre ale Uniunii Democrate Internaționale.
IDU a fost înființată în 1983. Printre membrii săi fondatori se numără Margaret Thatcher (prim-ministrul Marii Britanii între 1979 și 1990), George Bush Sr (președinte al Statelor Unite ale Americii între 1989 și 1993), Jacques Chirac (președinte al Franței între 1995 și 2007) și Helmut Kohl (cancelar al Germaniei între 1982 și 1998).”, arată un comunicat al PNL.