"Nu avem nicio informație și nu putem să furnizăm niciun comentariu pe tema asta, nu avem de unde să știm care este motivul perchezițiilor de la Primăria sectorului 1", a declarat Orban într-o conferință de presă organizată la Parlament.
El a precizat că în cazul în care procurorii vor anunța că Andrei Chiliman este suspect de corupție, PNL va aplica toate prevederile statutare.
"Spre deosebire de PSD, care numai a anunțat public că intenționează să introducă prevederi statutare, PNL a adoptat modificări statutare în ceea ce privește integritatea, reglementări care vizează membri ai PNL care se află în diverse faze de anchetă. În mod evident, vom aplica toate prevederile statutare referitoare la colegii noștri care se află în diferite faze de anchetă, în toate cazurile, indiferent cum se numește un membru al PNL care se află într-o situație sau alta. De ce să punem carul înaintea boilor, de ce să vindem pielea ursului din pădure, să facem niște anticipări? Nu avem niciun fel de informații", a spus Orban.
Liderul PNL a susținut că nu cunoaște ca Andrei Chiliman să aibă relații comerciale cu Iulian Herțanu, cumnatul premierului.
"Nu cunosc ce relații comerciale să aibă cu dl Herțanu. Acum, e adevărat că de când Ponta este primul-ministru, pe firma d-lui Herțanu o găsești în tot felul de asocieri care au câștigat licitații, nu știu dacă este și cazul Primăriei sectorului 1. L-am găsit și în Dâmbovița, unde sunt copreședinte, la compania de apă, unde, la fel, a luat lucrări pe care nu este în stare să le execute", a afirmat Orban.
Ce spunea Alina Gorghiu despre criteriile de integritate
Potrivit acesteia, una dintre propunerile de modificare a statutului în privința criteriilor de integritate este aceea că orice persoană care este condamnată într-o primă instanță în România pentru o faptă săvârșită cu intenție își pierde funcția din partid.
Conform acelorași criterii, un liberal își va pierde calitatea de membru de partid în momentul în care are o condamnare definitivă din partea instanței de judecată.
'Dacă o persoană e condamnată definitiv, e radiată din registrul membrilor PNL. Un detaliu suplimentar este că atunci când o persoană se află într-o funcție numită în administrația locală sau centrală (...) și începe urmărirea penală, acea persoană își pierde sprijinul politic, deci își pierde funcția. În cazul în care împotriva unei persoane se ia măsura arestului preventiv, (...) acea persoană este suspendată din funcție', a declarat copreședintele PNL.
În schimb, Chiliman este ales în funcție, ceea ce presupune că nu este vizat de aceasta situație.
Alina Gorghiu a arătat că aceste modificări vor putea fi completate, propunerile suplimentare urmând a fi discutate și votate la Consiliul Național de la Pitești.