"Guvernarea PSD a fost cea mai bună pentru domnul Ponta până de curând. Asta spunea și el, dar și oamenii care l-au crezut și l-au votat la parlamentare pe listele PSD.
Astăzi, Victor Ponta înjură și vrea să dea jos guvernul din care a făcut parte, la fel cum a procedat în trecut și cu alte guverne PSD. Asta, după ce PSD l-a primit înapoi și i-a dat șansa să candideze și să ajungă deputat.
Zeci de colegi mi-au atras atenția în ceea ce priveşte caracterul său, dar eu am crezut că s-a schimbat și maturizat. Nicio șansă! Românii însă îi văd acum, din nou, adevărata față", a transmis, vineri, Ciolacu, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook.