Potrivit unor surse din Poliţia Capitalei, furtul s-ar fi produs în perioada 6-8 februarie, mai multe bunuri dispărând din hotel, care era nelocuit de aproximativ o lună, fiind debranşat de la reţeaua de electricitate. „E vorba de hotelul Monte-Nelly unde stăm peste 45 de parlamentari şi care are peste 50 de camere. Am ajuns luni dimineaţa la Parlament, mi-au spus colegii «Vezi la hotel la noi e prăpăd, e jale, e devalizat absolut tot». Am ajuns acolo luni, nu puteam să intru, mi-au zis să vin marţi după ora 13.00, în prezenţa ofiţerilor de poliţie, lucru de altfel normal. Uşile erau forţate, s-a intrat în camere, s-au furat laptop-uri, haine la unii colegi. Sunt colegi care stăteau acolo de mai multe mandate, absolut era devalizat”, a susţinut deputatul Călin Matei. El a arătat că i se pare ciudat ca un întreg hotel cu peste 50 de camere să fie devalizat.
Mai multe pe Mediafax