Judecătoria Sectorului 1 a motivat decizia de condamnare a lui Ilie Năstase, acuzat că acum un an a refuzat să-i fie recoltate probe biologice, iar în aceeași zi a fost prins când conducea un scuter, fără a mai avea dreptul să o facă. Hotărârea a fost dată pe 27 februarie, după ce fostul tenismen a recunoscut acuzațiile și a obtinut, astfel, judecarea în procedură simplificată. Decizia nu este definitivă. În primul rand, magistratul a redus limitele pedepsei cu o treime, ca urmare a recunoașterii acuzațiilor de către fostul sportiv.
Nastase ar fi avut o alcoolemie de 1,2 g/l alcool pur în sânge
În ceea ce priveşte infracţiunea de refuz sau sustragere de la recoltarea probelor biologice, potrivit documentului obținut de G4Media.ro, “instanța reține că în momentul comiterii faptei inculpatul se afla într-o stare de surescitare nervoasă și avea o atitudine recalcitrantă, în condițiile în care încercările sale de a scăpa de controlul agenților de poliție, prin invocarea unor calități diverse, a eșuat.” Instanța a estimat, raportat la valoarea indicată de aparatul etilotest, că Ilie Nastase ar fi avut o alcoolemie de 1,2 g/l alcool pur în sânge.
Cât despre conducerea scuterului fără drept, judecatorul a tinut cont de faptul că “anterior suspendării acesta deținea permis de conducere valabil, ceea ce denotă că acesta deţine cunoştinţele teoretice şi practice specifice unui conducător auto instruit prin promovarea examenelor pentru obţinerea permisului de conducere. Prin urmare, din această perspectivă, starea de pericol pentru ordinea publică creată prin săvârșirea infracțiunii, deși există, este una relativ mică, având în vedere că, în concret, inculpatul deținea abilitățile necesare pentru a evita un accident de circulație.”
Însă, instanța vede în gestul lui Ilie Năstase de a conduce scuterul o “lipsă de respect față de organele judiciare și de măsurile luate împotriva acestuia ca urmare a încălcării legii penale.”
Lipsă de respect, ștearsă de palmaresul sportiv bogat
“Instanța nu poate să facă abstracție de circumstanțele personale ale inculpatului, de contribuția adusă de acesta la promovarea valorilor sociale și culturale românești și de impactul pe care cariera sa l-a avut în promovarea României în lume. Conform unor surse de informații generale accesibile publicului, este un fost jucător profesionist de tenis de câmp și unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor 1970, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 și 1973. În 2005 „TENNIS Magazine” l-a plasat pe locul 28 în lista celor „40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani”. A fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului” (în 1969, 1972, 1973 și 1974). Printr-un decret prezidențial din 1 decembrie 2008, a fost înaintat în gradul de general-maior (cu 2 stele) în retragere în Ministerul Apărării.” se mai arata în motivarea Judecătoriei Sector 1.
Magistratul a mai considerat că faptele pentru care Năstase a fost trimis în judecată “nu sunt consecinţa unor principii de viaţă, ci doar rodul întâmplării şi mai ales al unor mai puţin chibzuite decizii ale vieții sale”, că a regretat cele întampate și i-a fost rusine.
Pentru fapte antisociale i s-a "atras atenția"
În final, magistratul îi dă o lecție fostului sportiv: “Se impune, însă, a se atrage atenția inculpatului cu privire la faptul că toate faptele pozitive care-l pun într-o lumină bună în ochii societății românești și nu numai, realizate de aceasta în aproape o viață, pot fi lesne uitate în măsura în care acesta va continua să săvârșească fapte antisociale, putându-se transforma ușor într-un exemplu negativ. “
Context. Pe baza declarației date de Ilie Năstase și a altor probe adunate de anchetatori, instanța a ajuns la concluzia că, la data de 25.05.2018, în jurul orelor 04:45, pe Şoseaua Nordului, zona Ambasada Chinei, poliţiştii Brigăzii Rutiere l-au oprit pe acesta pentru un control.
Întrucât se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, fostului tenismen i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care a devenit recalcitrant, a adresat injurii poliţiştilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML pentru recoltare de probe biologice.
Refuzul testului biologic se pedepsește, în general. L-au "durut" cătușele
Acolo a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. După testare, agenții de poliție i-au pus în vedere că este obligat să ofere probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, dar a refuzat, considerând că testarea cu aparatul etilotest este suficientă.
Înainte de a se urca la volan, după cum el însuși a recunoscut, Năstase a consumat băuturi alcoolice, respectiv trei beri, două pahare de vin și un pahar de șampanie. În aceeaşi zi, la câteva ore distanţă, Ilie Năstase a fost prins din nou de poliţişti, de această dată în timp ce conducea, fără permis, un scuter. Fostul sportiv fusese la spital pentru a fi examinat întrucât a fost încătușat și acuza dureri ale încheieturilor mâinilor.