"Este un caz similar cum a fost decizia ASF de a-i retrage licenţa profesională acelei angajate care a semnalat intenţia Guvernului de naţionalizare a pilonului II de pensii şi care, din fericire, a reuşit să câştige în instanţă şi să anuleze această decizie ticăloasă. De la începutul guvernării, unul dintre principalele obiective pe care le-a urmărit coaliţia Dragnea - Tăriceanu a fost acela de a pune în fruntea instituţiilor publice slugi politice care să transforme instituţiile publice într-un instrument de reprimare a Opoziţiei din societate. Nu numai că cerem demisia conducerii acestei autorităţi, dar vom şi iniţia procedura de revocare. Chiar dacă ea nu are foarte mari şanse, noi o vom iniţia, pentru că este inadmisibil, este un atac împotriva libertăţii de exprimare, este un atac împotriva libertăţii mass-media ca o autoritate a statului să-şi permită să solicite unei instituţii media să-şi divulge sursele de informaţii şi, mai ales, prin acest demers să transmită de fapt un mesaj de intimidare către toţi jurnaliştii independenţi, către toţi jurnaliştii care exprimă opinii critice faţă de actuala Putere", a afirmat Orban la o conferinţă de presă.